SKIN, unic importator Nikon in Romania, anunţă lansarea a 11 noi aparate din gama Coolpix, aceasta devenind gama de aparate foto compacte cu cele mai multe modele super-zoom din lume.
Cele 11 noi modele Nikon Coolpix ce se adaugă gamei actuale acoperă nevoia de a fi cât mai aproape de subiect, prin intermediul unui zoom puternic, dar oferă şi alte specificaţii foarte importante pentru fotografi: sistem GPS integrat şi harta lumii, fotografiere cu până la 7 cadre pe secundă la rezoluţie maximă, senzori CMOS cu iluminare din spate, performanţi chiar şi în lumină scăzută, sistem VR de stabilizare a imaginii, filmare Full HD şi filmare cu încetinitorul, sistem de fotografiere 3D, diafragmă de până la f/1.8.
Cele 11 modele sunt: P510, P310, S9300, S6300, S4300, S3300, S2600, S30, L810, L26 şi L25
Nikon Coolpix P510 are un factor de zoom de 42X. Atinge în acest fel distanţa focală de 1000 mm (în format Full Frame), adică cel puţin dublu faţă de teleobiectivele utilizate în general de fotografii sportivi sau de natură. Obţinerea unor imagini perfect clare este înlesnită de către noul sistem de stabilizare VR mecanic, care compensează vibraţiile aparatului. Se pot obţine perspective unice cu ajutorul afişajului de 7,5 cm cu unghi variabil, iar GPS-ul încorporat cu funcţie de jurnal îndeamnă la aventură. Viteza aparatului Coolpix P510 este uluitoare, atingând 7 cadre pe secundă la rezoluţie maximă. Cei care sunt interesaţi de filmare vor putea beneficia de modul video Full HD, precum şi de filmarea cu încetinitorul cu până la 240 fps.
Având diafragma maximă de f/1.8 şi mod de fotografiere manual, noul Nikon Coolpix P310 este perfect pentru cei care doresc control complet asupra aparatului foto şi rezultate foarte bune în condiţii de iluminare scăzută. Diafragma foarte deschisă este dublată de senzorul CMOS cu iluminare din spate de 16,1MP. Dimensiunile reduse recomandă acest aparat posesorilor de DSLR care doresc un aparat de back-up portabil.
Nikon COOLPIX S9300 şi Nikon Coolpix S6300 sunt două aparate foto elegante, subţiri şi care oferă nivele de zoom incredibile pentru dimensiunile lor: 18X, respectiv 10X. S9300 are în plus şi o unitate GPS integrată şi înregistrează traseul realizat pe harta disponibilă direct în aparat. Ambele modele dispun de funcţia de fotografiere 3D, precum şi de modul de filmare Full HD.
Nikon Coolpix S30 este aparatul perfect pentru întreaga familie. Construit să reziste la şoc, la adâncimi de până la 3 m, dar şi la murdărie, acest aparat este gata de acţiune în orice moment. Designul simetric cu butoane plasate şi dimensionate pentru utilizare facilă îl fac potrivit indiferent de vârstă.
Pentru cei care doresc un aparat elegant, dar foarte uşor de utilizat şi extrem de compact, oricare dintre modelele Coolpix S4300, Coolpix S3300 sau Coolpix S2600 poate fi o alegere interesantă. S4300 dispune în plus faţă de celelalte două modele de un ecran tactil ce facilitează controlul aparatului foto. Ca şi Coolpix S3300, senzorul lui S4300 are o rezoluţie de 16MP şi un zoom de 6X. S2600 este dotat cu un senzor de 14MP şi un zoom de 5X.
Cu o rază de acţiune impresionantă, facilitată de zoom-ul optic 26x, stabilizat mecanic prin sistemul VR de la Nikon, Coolpix L810 este o soluţie perfectă pentru cei ce doresc versatilitate maximă la un preţ accesibil. Imaginile excelente la rezoluţie de 16,1 MP se pot urmări pe monitorul de 7,5 cm cu rezoluţie de 921.000 de puncte şi dotat cu tehnologia Clear Color Display. Aparatul este alimentat de baterii AA, ceea ce conferă posibilitatea de înlocuire facilă şi autonomie îndelungată.
Alături de Nikon Coolpix L25 şi Nikon Coolpix L26 fotografierea este cel mai simplu lucru. Cele doua modele sunt dotate cu Modul Automat Facil, prin intermediul căruia aparatul foto alege singur cele mai bune setări în funcţie de situaţie. În acest fel, singurul lucru pe care trebuie să îl facă fotograful pentru a obţine cel mai bun cadru este să apese pe declanşator.
Noile modele Coolpix vor fi disponibile în România începând cu a doua jumătate a lunii februarie 2012.