NationalInterest explică, într-o analiză, de ce Erdogan nu va putea fi, în niciun caz, pentru poporul său, un al doilea Atatürk.

Recep Tayyip Erdoğan a dominat politica turcă cea mai mare parte din ultimele două decenii. Este considerat cel mai important lider din Turcia, de la Mustafa Kemal Atatürk, care a fondat Turcia modernă în urmă cu aproape un secol.

În timp ce Atatürk a căutat să lege Turcia de Occident, Erdoğan a meșterit pentru a reorienta Turcia spre lumea islamică. Și-a construit un palat, de 58 de ori mai mare decât Casa Albă, unde trăiește ca un sultan. Acesta poate fi, de fapt, obiectivul său, deoarece își promovează tot mai mai mult propria familie în locul partidului.

Erdoğan cere respect. Se înconjoară de curteni care îl laudă constant și îi întemnițează pe cei care îl critică. În timp ce Erdoğan se consideră parcă etern, adevărata măsură a modului în care îl privesc turcii se va vedea abia după moartea sa.

Moartea lui Erdoğan este un subiect despre care turcii speculează din ce în ce mai mult. Pe 24 februarie, Erdoğan împlinește 67 de ani. Și a trecut prin câteva cumpene până acum. În 2006, a leșinat într-o mașină blindată, blocată, provocând panică printre gărzile sale de corp disperate. În 2011, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru cancer de colon. În 2017, a leșinat în timp ce se ruga într-o moschee.

Ca niciun lider autoritar sau nu, nici Erdoğan nu poate fi sigur că va muri liniștit în patul său. Dacă un conduucător democrat se trezește știind când că mandatul său expiră mîine, dictatorii se trezesc conștienți că acea zi ar putea fi ultima pentru ei. Este și cazul lui Erdoğan, care poate avea parte de funeralii de stat sau își poate trăi ultimele zile în exil.

Turcii își tratează de obicei liderii cu mai mult respect după ce mor, decât atunci când erau în viață. Cea mai respectată figură din Turcia rămâne Mustafa Kemal Atatürk, al cărui Mausoleul, Anıtkabir, se înalță deasupra unui cartier din centrul Ankarei.

Unul dintre cei mai onorați oameni de stat din Turcia modernă a fost Süleyman Demirel. A ajuns la putere în 1965, a condus Turcia în următorii șase ani și a revenit la putere de trei ori, ulterior, pe fundalul instabilității politice.

A devenit președinte al Turciei în 1993, iar la moartea sa guvernul turc a construit un mausoleu impresionat. Fostul premier de stânga, Bülent Ecevit, nu a avut parte de un mausoleu, dar a primit onoruri de stat la Cimitirul de Stat Turc.

Erdoğan afișează în publia imaginea unui musulman cuvios, dar, în spatele ușilor închise, evită viața ascetică. Reședința sa cu 1.000 de camere arată că liderul turc nu se va mulțumi nici în viața de apoi cu un loc de veci modest.

Dar Erdoğan pare a fi în prezent și cel mai urât om din Turcia. Sutele de mii de oameni pe care i-a concediat, băgat după gratii sau le-a anulat pensiile nu îl vor ierta ușor. Și așa cum vandalii au pătruns în mormântul dictatorului argentinian Juan Peron în 1987 și au dus un ferăstrău cu lanț lângă cadavrul său, nu se știe ce îi vor pregăti turcii post mortem lui Erdogan.

Mandatele lui Erdoğan ca prim-ministru și președinte au arătat turcilor și lumii că este un om fragil, dar al vendetei, dispus să zdrobească disidența decât să câștige o dezbatere politică pe merit. Nu doar cu turcii s-a războit în acești ani, ci a reușit să devină persona non-grata în statele regionale și printre aliații tradiționali ai Turciei.

Chiar dacă visează că moștenirea lui va fi o continuare la cea lăsată de Atatürk, s-ar putea ca nici picior de turc să nu calce pe la mormîntul său.