Nimeni nu va primi amendă de 1 Decembrie! Protest fără precedent în România
Președintele Europol, Cosmin Andreica, a declarat că de 1 Decembrie niciun român nu va fi amendat chiar dacă încalcă legea, această modalitate fiind o formă de protest. El i-a îndemnat pe polițiști să aplice avertismente scrise și verbale, informează Antena 3.
De asemenea, Cosmin Andreica a declarat că protestul vine pe fondul temerii că legea salarizării nu va fi aplicată, așa cum s-a întâmplat și în 2020, cu câteva zile înainte de Anul Nou.
„Da este una din formele de protest. Am gândit forme de protest la care să participe toţi poliţiştii chiar dacă nu vor fi în stradă, ci la locul de muncă. Protestăm pentru faptul că în România, din păcate, noi ne temem că nu va fi aplicată legea salarizării, pentru că şi anul trecut înainte cu câteva zile de Anul Nou a venit premierul Cîţu cu acea Ordonanță 226 prin care a suspendat aplicarea Legii salarizării din 2017, care au votat-o toate partidele care se află în acest moment la guvernare. (…) De la 1 Decembrie recomandarea noastră către poliţişti este să fie mai empatici cu cei care încalcă legea contravențională şi să aplice avertismente scrise şi verbale.”, spune acesta.
Protestele vor continua
Președintele Europol spune că protestul de pe 1 Decembrie nu va fi singurul. În perioada 13-15 decembrie vor exista proteste în fața prefecturilor din toată țara, iar pe 16 decembrie va exista un protest în fața Ministerului Afacerilor Interne.
Cosmin Andreica anunță că pe data de 17 decembrie va exista un protest în fața partidelor de guvernământ, respectiv PSD, PNL și UDMR – o premieră în România.
”De la 1 Decembrie recomandarea noastră către poliţişti este să fie mai empatici cu cei care încalcă legea contravențională şi să aplice avertismente scrise şi verbale. În 13-15 decembrie vom protesta în faţa prefecturilor din toată ţara. În 16 decembrie vom fi în faţa MAI unde vom protesta. În 17 decembrie, în premieră, vom protesta în faţa partidelor de guvernământ PSD, PNL, UDMR având o singură revendicare: aplicarea legii salarizări începând cu 1 ianuarie 2022.”, mai spune acesta.
Cosmin Andreica, președintele Europol, a declarat că dacă aceste proteste nu vor avea rezultatul dorit, respectiv dacă legea salarizării nu se va aplica de la 1 ianuarie 2022, atunci colegii săi vor depune mai multe notificări angajatorului prin care vor refuza să mai efectueze ore suplimentare.