Au sau nu nevoie investitorii de o lege specială? Au avut una, care a expirat la finele anului trecut, iar de aproape trei luni aşteaptă alta, pe care ar fi trebuit să fie deja în vigoare de la 1 ianuarie.

Reglementări care îi privesc direct, ajutându-i sau, dimpotrivă, introducând constrângeri care le îngreunează activitatea, se regăsesc deja într-o puzderie de acte normative. De la Codul fiscal, până la legea societăţilor comerciale sau la actele emise de autorităţile publice locale, toate suferă modificări frecvente. Excesul de reglementare ajunge adesea să dăuneze mai mult activităţii economice decât insuficienţa acesteia. Pentru firmele private, o legislaţie stufoasă poate încurca mai mult lucrurile decât una lacunară, dacă este incoerentă, dacă actele normative se contrazic. Cel puţin la fel de rea ca haosul este instabilitatea, lipsa de predictibilitate şi de transparenţă. Iar situaţia în care se află legea investiţiilor adaugă câte puţin la toate acestea.
Nimic nu este mai rău ca aşteptarea. O mare companie de consultanţă a arătat deja că proiectul ar trebui aprobat cât mai rapid sau deloc. Investitorii ar putea trăi probabil foarte bine fără facilităţi suplimentare, dacă ar şti cu certitudine că pot miza o perioadă îndelungată pe stabilitatea celor existente. Piaţa românească a dovedit că are deja suficiente argumente pentru a-i atrage. Dar perspectiva unor schimbări neclare, ce vor fi aplicate la un moment incert şi de care nu se ştie exact cine va beneficia mai rău încurcă planurile de afaceri. Şi ca şi când confuzia nu era suficientă, o propunere legislativă paralelă, referitoare la neimpozitarea profitului reinvestit, avansează rapid în Parlament, deşi nu are legătură nici cu legea investiţiilor, nici cu normele europene. Oficialii români au din nou o problemă cu coerenţa şi priorităţile, pe nervii contribuabililor.
Un impozit mic pentru toţi, nemodificat în timp, a avut întotdeauna efecte mai bune pentru dezvoltarea economiei decât facilităţi direcţionate către segmentele considerate, la un moment-dat, prioritare de către stat. Pentru că „priorităţi“ nu înseamnă doar angajament şi coerenţă în susţinerea unor domeniu, ci şi mult subiectivism, desemnarea unor „favorizaţi“ în detrimentul altora, afectarea liberei concurenţe.