Producţia limitată, cererea în permanentă creştere, insecuritatea resurselor, dar şi prăbuşirea monedei americane au dus la o cotaţie a barilului de ţiţei inimaginabilă în urmă cu numai câţiva ani.
La începutul anilor ’70, un baril de petrol era vândut pentru câţiva dolari. În ciuda câtorva dezechilibre cauzate de crize de producţie, dispute politice sau războaie, cotaţia internaţională a urcat uşor şi s-a păstrat, până în 2003, undeva în jurul valorii de 20 de dolari. Au urmat invazia americană în Irak, uraganul Katrina, conflictul dintre Israel şi Liban şi tensiunile din ce în ce mai mari privind Iranul sau Coreea de Nord, care au contribuit, toate, la creşterea, în salturi, a preţului barilului până la valoarea record de aproape 120 de dolari.
Însă acest tip de evenimente nu produce decât majorări ale cotaţiilor pe termen scurt şi nu dictează o tendinţă crescătoare pe termen mediu-lung, arată specialiştii. Adevăratele cauze ale exploziei preţurilor este alta. „Avem de-a face cu o limitare sau chiar o scădere a producţiei de petrol, în acelaşi timp cu o creştere a cererii, mai ales din partea ţărilor în curs de dezvoltare, grup dominat de China şi India“, explică Matthew Simmons, unul dintre cei mai importanţi experţi în domeniu pe plan mondial.
Stagnarea sau reducerea producţiei au la bază mai mulţi factori, cum ar fi scăderea rezervelor sau lipsa de investiţii în modernizarea şi extinderea capacităţilor de extracţie. Însă cel mai important este un calcul meschin al producătorilor – dacă majorează cantităţile disponibile pe piaţă, preţurile vor scădea şi la fel se va întâmpla cu profiturile lor. OPEC susţine, însă, că ţintele de producţie se bazează pe analize aprofundate ale cererii. „La aproape doi ani după estimările iniţiale pentru 2007, s-a dovedit că evaluarea noastră a reflectat cu acurateţe realităţile pieţii“, spun reprezentanţii organizaţiei. „Din păcate, datele disponibile privind rezervele, producţia şi cererea de petrol la nivel mondial sunt incredibil de inexacte, în ciuda eforturilor depuse de numeroase instituţii şi organizaţii“, îi contrazice Simmons.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că scăderea accentuată a dolarului în raport cu alte monede a influenţat în mod direct preţul (nu atât de mult, însă, cât ar produce majorarea sa de circa şase ori în numai cinci ani).
Benzina scumpă alimentează proiecte de automobile electrice
Dincolo de impactul previzibil al noilor preţuri asupra consumatorilor (direcţi sau indirecţi) de carburanţi, şi industria auto va fi nevoită să se adapteze la noul context. Este foarte posibil, cred analiştii din domeniu, ca producţia de motoare mici, cu consum redus, să fie semnificativ impulsionată, în timp ce cererea pentru SUV-uri sau maşini sport să sufere o cădere în viitorul apropiat. Mai mult, tot mai mulţi producători anunţă lansarea de variante electrice ale vehiculelor deja existente. Renault, de exemplu, pregăteşte, până în 2012, o versiune pe baterii a lui Twingo, dar şi motoare electrice pentru modelele Mègane şi Kangoo.
Pe plan intern, efectele se simt deja. Direct – benzină şi motorină cu 20-30 de bani mai scumpe decât la începutul anului. Indirect – creşteri ale costurilor de transport şi, de aici, majorări nu numai în cazul tarifelor pentru cursele cu autobuzul sau taxiul, ci şi în al tuturor preţurilor din economie. Dar adevăratele efecte se vor simţi cu siguranţă peste câteva luni, atunci când vor ajunge la pompe carburanţii produşi din petrol achiziţionat la preţurile actuale. Voci din piaţă vorbesc deja despre depăşirea pragului de cinci lei pe litru în cazul combustibililor cu cifră octanică mare.
„În mod normal, în România n-ar trebui să existe acelaşi efect ca peste tot în lume, având în vedere că avem şi producţie locală. Însă, cum industria petrolieră este prin excelenţă una de tip oligopol, iar la noi există anumite condiţii particulare, cum ar fi modul în care au avut loc privatizările sau lipsa de control din domeniu, ne putem aştepta la orice“, crede Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată. Voinea nu consideră că apropierea alegerilor ar putea amâna consecinţele negative ale scumpirii ţiţeiului. „Singurul mecanism pe care l-ar putea utiliza statul pentru a ţine sub control preţurile ar fi reducerea accizelor, însă bugetul nu-şi permite în nici un caz aşa ceva“, arată el.
URMEAZĂ PRAGUL DE 130 DE DOLARI
• Majoritatea analiştilor consideră că până în vară preţul ţiţeiului va depăşi 130 de dolari şi că tendinţa de majorare va continua, chiar dacă perioadele de creştere şi scădere vor alterna. Logic, având în vedere că motivele care au dus la majorarea din această primăvară rămân valabile.
• Pe termen mediu, unii experţi se aşteaptă la cotaţii ce au darul să ne dea fiori: 300 de dolari pentru un baril de petrol, sau chiar mai mult, în 2013. Alţi analişti, ceva mai “optimişti”, consideră că, la mijlocul deceniului viitor, preţul ţiţeiului nu va depăşi 200-250 de dolari.
Capital – Editia nr. 17, data 30 aprilie 2008
