Mai multe sectoare de drum din județul Harghita, afectate de zăpadă
Ninge în România! În județul Harghita, ninge abundent, unde sunt condiții de iarnă pe mai multe drumuri naționale. Potrivit DRDP Brașov, mai multe sectoare de drum sunt afectate de zăpadă.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a transmis că sectoarele de drum național din nordul județului Harghita pe care ninge abundent sunt: DN13B – zona Bucin, DN15 – zona Borsec, DN13A – între Miercurea Ciuc și Vlăhița și DN12C – zona Lacul Roșu.
Duminică, pe 12 noiembrie, utilajele DRDP Brașov au acționat cu materiale antiderapante pe toate sectoarele afectate. Utilizarea acestora este o măsură obișnuită pentru a preveni alunecarea și a îmbunătăți aderența vehiculelor pe drumurile afectate de condiții meteorologice nefavorabile, cum ar fi gheața sau zăpada.
„Vă rugăm să nu vă deplasați în zonele afectate de ninsori dacă nu aveți mașina pregătită de circulație în condiții de iarnă”, a transmis sursa citată.
S-a intervenit și pe DN67C
Tot astăzi, drumarii au intervenit și pe DN 67C, tronsonul cuprins între Rânca și Obîrșia Lotrului. S-a acționat cu un utilaj cu lamă și material antiderapant.
„A fost necesară intervenția având în vedere că noaptea trecută (sâmbătă – n.r.)a nins nu foarte mult, dar vântul a bătut destul de tare și temperaturile au scăzut, astfel că pe partea carosabilă a înghețat zăpada depusă”, spun reprezentanții DRDP Craiova.
Drumarii au reamintit că de luni dimineața, de la ora 8, se va închide circulația pe Transalpina.
A nins pe Transfăgărășan
Drumarii au intervenit și pe Transfăgărășan. Potrivit Serviciului de Drumuri Naționale Pitești, condițiile meteorologice s-au înrăutățit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 7C – Transfăgărășan, între Bâlea Cascadă (jud. Sibiu) și Piscul Negru (jud. Argeș), unde stratul de zăpadă măsoară 10 centimetri și pe alocuri carosabilul este acoperit cu gheață.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, peste noapte condițiile meteo s-au înrăutățit semnificativ pe porțiunea cuprinsă între Bâlea Cascadă (jud. Sibiu) și Piscul Negru (jud. Argeș).
Utilajele DRDP Brașov acționează duminică pentru curățarea drumului cu materiale antiderapante, însă condițiile de circulație rămân în continuare foarte dificile.
Stratul de zăpadă depus măsoară în jur de 10 cm, vântul bate cu putere, iar pe alocuri carosabilul este acoperit cu gheață. Mai multe puteți citi aici.