Ninsori, furtuni și vreme rea! Un ciclon va lovi România

Ciclon

SURSA FOTO: Dreamstime

Un ciclon mediteranean va lovi România! Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că acesta va aduce furtuni în mai multe zone ale țării.

Un ciclon mediteranean va lovi România

Alina Șerban, meteorolog în cadrul ANM, a oferit detalii despre prognoza meteo pentru perioada imediat următoare.

Aceasta a explicat că zona țării noastre se află sub influența unei mase de aer cald, de aer tropical. Aceasta se va menține și în zilele următoare. Astfel, temperaturile vor înregistra valori mult mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă.

„Putem spune că avem diferențe, abateri termice, față de un normal al perioadei, de 14…15 grade în partea de vest a țării, acolo unde s-au înregistrat maxime de 20 de grade. Aceste valori se vor înregistra astăzi, dar și mâine, tot în zonele respective, astfel încât în Banat, Crișana, în Maramureș va fi cel mai cald, vom avea temperaturi maxime ce vor atinge 19…20 sau poate chiar 21 de grade”, a declarat ea pentru Antena 3 CNN.

Potrivit Alinei Șerban, și în celelalte regiuni va fi mai cald decât în mod normal pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor oscila între 10…11 și cel mult 15…16 grade Celsius. Aceasta a precizat că în zona extracarpatică se pot forma nori ocazionali, ceață dimineața și noaptea. De asemenea, pe litoral este posibil să fie ușor mai rece, cu temperaturi maxime de aproximativ 9…10 grade Celsius.

Meteorologul în cadrul ANM a menționat că și minimele vor fi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă. În nopțile următoare, se preconizează temperaturi minime pozitive în majoritatea regiunilor. Singura excepție va fi zona depresionară din estul Transilvaniei, unde se estimează că temperaturile vor coborî ușor sub 0 grade Celsius.

Astfel, în mare parte din țară, în nopțile următoare, temperaturile minime se vor situa între 2…3 și cel mult 8…10 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice.

Ciclon, Europa; Sursa: Dreamstime

Cum va afecta ciclonul țara noastră

Alina Șerban a explicat că un ciclon activ în Europa se va deplasa în zona țării noastre. Însă va afecta doar o periferie, nu partea centrală, cu intensitate maximă a fenomenelor. Aceste fenomene constau în special în averse torențiale și descărcări electrice, care sunt specifice anotimpului cald.

Se prognozează că vor fi ploi și precipitații, începând de joi seara, joi noaptea și vineri, în regiunile sud-vestice, pe arii mai extinse, posibil și în partea centrală a teritoriului țării noastre.

În zona montană înaltă, la altitudini mari, acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare, deoarece se anticipă un proces de răcire, cel mai probabil, de la mijlocul săptămânii următoare în toate regiunile, cu toate că temperaturile se vor menține, în general, mai ridicate decât în mod obișnuit pentru această perioadă.