Dar cum a ajuns să surclaseze Republica Dominicană o putere indiscutabilă a tutunului precum Cuba? Simplu, o bună parte dintre manufacturierii de trabucuri din Cuba au emigrat în anii 60, când Fidel Castro a naționalizat în stânga și în dreapta, lăsândi-I pe mulți fără pământuri, afaceri și alte bunuri.

Emigranți cu noroc

Mulți dintre acești emigranți au ajuns în Republica Dominicană doar cu o pungă de semințe de tabac, cu știința prelucrării acestuia și, eventual, cu un nume pe post de marcă. Folosind și tutunul de aici, dar și unele din vecin, precum Nicaragua, aici s-a dezvoltat o industrie difertă de acea cubaneză.  Amestecurile folosite sunt mai suple și mult mai aromatizate. Un exemplu grăitor ar fi chiar familia Cifuentes, creatorii celebrei mărci Partagas. Astăzi, în industria trabucurilor din Republica Dominicană lucrează câteva zeci de mii de oameni.

E drept, unii dintre cubanezii exilați și-au înstrăinat mărcile. Spre exemplu, compania britanică Imperial Brands a cumpărat jumătate din Habanos S.A., deci și pe mărci foarte cunoscute precum Romeo y Julieta, H. Upmann sau Montecristo. Din cauza embargoului international impus Cubei, engezii nu pot vinde aceste trabucuri decât în SUA…

Un star creat de ambiție

Din acest tablou s-a desprins o stea a trabucurilor dominicane, Nirka Reies, a șasea generație a proprietarilor mărcii Los Reyes. Nirka, care deabia a împlinit 30 de ani, a reușit să facă o adevărată revoluție în industria tabacului, și acum este privită admirativ de mai toți proprietarii de fabrici de trabuc. Mai toată industria o consider noua regină a trabucurilor dominicane. Carteru general al familiei Reyes este atelierul situate în cntrul orașului Navarrete (aflată la 40 de kilometri de Santiago de Los Cabaleros, capitala trabucurilor din Republica Dominicană. ”Familia noastră, de origine spaniolă, se ocupă de afaceria cu trabucuri de 150 de ani”, declară Nirka.

Povestea ei este una pusă în mișcare de ambiție. Abia ieșită din facultatea făcută în Elveția, Nirka se hotărăște să afle dedesubturile afacerii familiei. Așa că s-a implcat în business: mai întâi s-a ocupat de resrse umane, apoi de departamentul financiar și, după, de inventariere. În câteva luni trecuse prin tot lanțul de producție. Acest lucru, însă nu este de ajuns pentru tatăl tinerei care îi care ca, înainte de toate, să devină expertă în trabucuri.

O nouă abordare

”Am învățat totul despre felurile de hârtie de ambalat, despre cum se păstrează umiditatea trabucurilor și  liantul folosit. Dar am învățat și cum se usucă tutunul înainte de a intra în producție și să lucrez cu diferite arome”, spune Nirka. Pentru o perioadă, niște problem de sănătate o țin departe de trabucuri, dar, tatăl o cheamă să îl secondeze în afaceri. În 2012, revine la Los Reyes ca director de fabrică, dar, imediat, se implică direct în producție. Astfel, Nirka creează mărci noi, reegociază aproape toate contractele de achiziție de tutun și pune la cale o strategie curajoasă vizând limitarea producției: reducerea de zece ori a produselor Los Reyes. Când a preluat fabrica, se produceau 13 milioane de trabucuri.

Astăzi, grupul Los Reyes produce numai 2,2 milioane de trabucuri, 30% din acestea dedicate mărcilor firmei, restul pentru alți producători. Bineînțeles, diminuarea producției a permis creșterea puternică a calității, a imaginii Los Reyes și a poveștii din spatele trabucurilor. În paralel, Nirka și-a lansat marca proprie, Saga, un restaurant cu același nume și a personalizat ambalajul trabucurilor Los Reyes care acum vin într- cutie sub formă de carte, pe măsura poveștii pe care o spun aceste trabucuri. Pentru muți analiști, Nirka a înțeles și aplicat toate tendințele momentului și este exponentul unei generații care nu se mai raportează la calitatea cubaneză de altădată.

Un festival pentru aficionados

Republica Dominicană este și promotorul unui dintre cele trei mari evenimente din lume dedicate trabucului. La mijlocul fiecărei luni februarie, în plin carnival dominican, se desfășoară Procigar, festivalul trabucurilor. Atunci, străzile capitalei Santo Domingo se umplu de fanatici ai trabucului sosiți din toate colțurile lumii. Te lovești de englezi, americani, brazilieni, nemți și chiar de australieni veniți să pufăie cele mai speciale și rare arome de tabac. Festivalul ține o săptămână și atunci toate fabricile, conacele, marile plantații are țin de industria tutunului sunt deschise oricui vrea să le viziteze. Și se fac și degustări.

Toate firmele participă: Arturo Fuentes, Davidoff, Montecristo, la Flor Dominicana, Quesada, La Aurora, General Cigar Dominicana și, evident, Los Reyes. Este un evenient major menit să celebreze Republica Dominicană ca lider absolut al coerțului de trabucuri. Tot în cadrul festivalului se organizează I o licitație în scopuri caritabile unde este bătaie pentru piesele de colecție scoase la mezat. Concluzia: anual, peste 2,5 milioane de turiști vizitează fabricile de trabucuri, și cifra este în continua creștere.

Esențial, despre trabucuri

În anul 1492, odată cu descoperirea Indiilor de Vest de către Cristofor Columb, doi marinari din expediţia acestuia, Rodrigo de Jerez şi Luis de Torres, au relatat că la debarcarea în Cuba au pufăit tutun învelit în foi de porumb devenind astfel primii fumători de trabucuri din Europa. După întoarcerea din expediţie, fumatul a început să se răspândească în Europa, mai întâi în Portugalia şi Franţa şi mai apoi în Italia şi Anglia.

La început, tutunul a fost considerat că având proprietăţi curative. Numele cigar folosit şi astăzi pentru trabucuri provine din cuvântul sikar folosit de indienii Taino, cuvânt care a intrat sub formă de cigarro în limba spaniolă, în jurul secololul XVIII.

Trabucurile au fost pentru prima dată fabricate în Spania în secolul XVIII utilizându-se ca materie primă tutun cubanez. Începând cu 1790, trabucurile au fost fabricate în mici fabrici în Germania şi Franţa. Tot cam pe atunci și olandezii au început să fabrice trabucuri folosind tutunul adus din propriile colonii.

Fumatul trabucurilor a început să fie mai răspândit în Anglia şi Franţa după terminarea războiului peninsular, când soldaţii francezi şi englezi s-au întors acasă cu acest obicei învăţat în Spania.