Nișa încălțămintei din piele și a marochinăriei susțin succesul afacerilor – ANNA CORI este demonstrația reușitei

Pentru cei care nu cunosc încă definiția succesului, mai ales când vine vorba despre producătorii de încălțăminte și marochinărie, ANNA CORI a reușit să devină un reper. Business-ul este practic demonstrația faptului că atunci când produsele stau sub amprenta calității, a durabilității și a trendurilor actuale, are toate șansele de reușită.

Prestigiul magzinului a crescut odată cu interesul publicului vizavi de astfel de articole, realizate din piele, ce pun accent pe calitate si confort. Tot mai mulți au aflat despre magazinele ANNA CORI din țară, ce au continuat să se dezvolte, respectiv de cel online – www.annacori.com, astfel devenind clienți și făcând la rândul lor recomandări cunoștințelor. Acestea au fost desigur susținute de fapte concrete, de dovada că produsele ANNA CORI, fie încălțăminte, fie genți, curele sau accesorii diverse, prezintă durabilitate și sunt din categoria opțiunilor de lux.

Nu a fost însă ușor să ajungă un reper pentru publicul român. Munca depusă de specialiști și interesul continuu față de nevoile publicului vizat, față de actualitățile privind piața încălțămintei și cea a marochinăriei constituie o parte importantă a evoluției pe care a cunoscut-o atât brandul ANNA CORI, cât și DENIS – sub amprenta căruia stau majoritatea produselor dedicate publicului masculin. Parte din colecțiile de sezon,  acestea se regăsesc în magazinele ANNA CORI din țară și online.

Interesul constant vizavi de tot ceea ce presupune acest domeniu de activitate a fost un factor important și de mare influență asupra business-ului. Constant și nelipsit, acesta inspiră în continuare încredere românilor.

Un business înfloritor în producția de încălțăminte și elemente de marochinărie – ANNA CORI

Felul în care magazinul a dobândit succesul pe această nișă nu este străin publicului. Specialiștii au înțeles și au subliniat cu fiecare colecție concepută faptul că a crea pantofi nu înseamnă altceva decât a croi povești reale de viață.  Astfel, producătorul dictează în prezent tendințele în materie de încălțăminte și accesorii din fiecare sezon.

Cu un departament de creație profesionist și extrem de bine pregătit, în temă cu noile tendințe în materie de modele, croiuri, culori, design, ANNA CORI se întrece pe sine cu fiecare colecție pe care o lansează. Spre exemplu, colecția limitată The Cinderella depășește orice limite vizuale, de calitate și design ale publicului interesat. Este alcătuită din încălțăminte elegantă, realizată din glitter strălucitor și completată cu accesorii reprezentate de cristale. Atât materialul, cât și elementul de accesorizare sunt disponibile în două culori – argintiu și auriu.

Este doar un exemplu de produse ce atrag publicul aflat în căutarea de soluții de încălțăminte. Prin astfel de lansări de produse, producătorul menține trează atenția clienților actuali, dar și a celor care caută alternative ale variantelor de pe piață.

Se menține în top nu doar prin adaptarea continuă la tot ce e în trend, deci se caută, dar și prin varietatea de stiluri și preferințe pe care se pliază opțiunile propuse de acesta. Astfel, oferă răspunsuri cererilor celor aflate/aflați în căutarea unei completări pe măsură a ținutelor sport, casual, smart – casual, office, dar și elegant.

Care este rețeta succesului în cazul acestui producător de renume? Acesta poartă definiția unei îmbinări excelente a pielii de o calitate premium cu o serie de caracteristici, practic calitățile dobândite de-a lungul activității sale: experiența – ocupând loc fruntaș, pasiunea, precum și dedicația. Formula inedită sub care se prezintă produsele aflate sub acest brand în prezent este demonstrația reușitei. Chiar dacă este o piață competitivă, progresul este cheia succesului pe care continuă să îl înregistreze.

Nu a lipsit și continuă să se realizeze o instruire minuțioasă a personalului, astfel realizându-se o investiție neobosită în performanță, calitate și continuă dezvoltare.

Cui se adresează produsele ce stau sub brandul ANNA CORI?

În principiu acestea se dedică celor care au venituri medii și peste acestea. Sunt un reper pentru cei are obișnuiesc să realizeze achiziții de la case de modă mari. Desigur, cu un efort financiar și cei cu venituri mai mici pot realiza o astfel de investiție, având siguranța calității și a durabilității – practic scutesc achiziții repetate ale aceluiași tip de produs.

Pe https://www.annacori.com/ro/ sunt puse la dispoziția publicului colecțiile pe care magazinul le lansează cu fiecare nou sezon.