Fostul ministru de finanţe, Varujan Vosganian, îşi povestea acum doi ani o fantezie personală. Se făcea că avea buget multianual pe trei ani şi putea urmări din fotoliu, în timp real, situaţia oricărui contribuabil, graţie unui performant sistem informatic. Visul îi bântuise şi pe predecesorii săi, sufocaţi de insis­tenţele unui mediu de afaceri dornic de a avea impozite dacă nu mai mici, măcar mai predictibile.

Cu promisiunea bugetului multianu­al a pornit la drum şi noul guvern, partidul actualului ministru de fi­nanţe ţinând să dezvăluie poporului votant, înainte de alegeri, varianta proprie a fanteziei. S-au trezit din vis după câteva luni, în spasmele unei realităţi jenante. Ce buget multianual, când nici cel pe 2009 nu a avut multe zile până la prima rectificare? Ce stabilitate fiscală, când doar sezonul de primăvară-vară a adus firmelor surpriza unui impozit forfetar şi a eliminării unor deduceri, la puţin timp după majorarea CAS, iar diverşi oficiali se întrec în prezicerea unor schimbătoare tendinţe şi pentru sezoanele viitoare? Puşi în faţa unor decizii imediate pentru a se adapta noilor măsuri, contribuabilii află că s-ar putea renunţa la corsetul forfetar poate din toamnă … poate la începutul lui 2009, concomitent cu eventuala revenire în tendinţe a majorării TVA. Au impresia că, în plină criză, sunt luaţi peste picior de Guvern cu astfel de costisitoare osci­lări în moda fiscală. Află de la o doamnă secretar de stat din Finanţe că este foarte bine că s-au suspendat multe firme după anunţarea impozitului forfetar. Înţeleg că li se permite să existe doar în măsura în care au resurse să finanţeze nevoile schimbătoare ale unui aparat administrativ creat teoretic pentru a fi în serviciul lor, dar nedispus să facă sacrificii odată cu cei care îl plătesc. Că cri­za este doar o nouă scuză pentru lipsa stabilităţii fiscale şi că singura stabilă este in­com­petenţa, într-o administraţie pentru care bugetul multianual a rămas o utopie şi în vremuri mai bune.