Acest lucru se datorează declinului vânzărilor, pe fondul impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters, citate de agerpres.
Totodată, Nissan, partenerul de alianţă al Renault, a estimat pierderi operaţionale de 470 miliarde de yeni (4,5 miliarde de dolari) în anul financiar care se încheie în martie 2021, în timp ce vânzările anuale ar urma să înregistreze un declin anual de 21%, la 7.800 miliarde de yeni.
În exerciţiul fiscal încheiat la 31 martie 2020, Nissan a înregistrat pierderi de 671,22 miliarde yeni (6,27 miliarde de dolari), acestea fiind primele sale pierderi anuale din ultimii 11 ani, în contextul în care mai mulţi ani de expansiune agresivă urmată de fostul director general Carlos Ghosn au afectat profitabilitatea grupului auto nipon, la care s-a adăugat şi pandemia de coronavirus care şi-a pus amprenta pe vânzările globale de autovehicule.
„Pentru a limita extinderea pandemiei, compania a suspendat producţia la fabricile din întreaga lume. Între timp, uzinele Nissan şi-au reluat operaţiunile, dar gradul de utilizare este redus, în urma declinului vânzărilor. Performanţele companiei continuă să fie afectate de mediul de afaceri dificil”, se arată într-un comunicat al producătorului auto nipon.
Se elimină locuri de muncă
Pentru a reveni pe profit, Nissan a luat o decizie neașteptată pentru angajații săi. Mai exact, prducătorul auto a decis recent să elimine sute de locuri de muncă la uzina sa din Sunderland (Marea Britanie) şi să îşi închidă fabrica din Barcelona (Spania). De asemenea, Nissan vrea să se bazeze pe alianţa sa cu Renault şi Mitsubishi Motors, a cărui nouă strategie vizează în principal revenirea pe profit.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.