Facturile la energie ar putea scădea cu 5 - 10%, de la 1 iulie, pentru consumatorii casnici, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
"De la 1 iulie, ar trebui să fie un impact în factură, ca urmare a noii legi. ANRE trebuie să ne spună, că au toate elementele de supracompensare. Sigur, supracompensarea, anul acesta, trebuie să se facă pe şase luni, semestrial, ceea ce nu prea le convine. Asta este realitatea. Ei vor anual să o facă şi noi anul acesta le-am cerut să o facă semestrial. Au datoria să respecte legea, ca oricare instituţie, şi trebuie să îşi organizeze activitatea să facă lucrul acesta. Ar trebui să se vadă un procent semnificativ, între 5 şi 10%’, a spus Niţă.
Totuşi, ministrul Energiei nu a putut spune dacă, în urma calculului de supracompensare, se va obţine acest procent.
Ordonanţa de urgenţă pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile a fost adoptată, recent, de Guvern, în actul normativ fiind prevăzut că recuperarea certificatelor verzi se va face începând cu 31 martie 2017, pentru centralele hidro şi solare, respectiv de la 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene.
De asemenea, au fost păstrate prevederile din proiectul de act normativ, lansat de Ministerul Economiei, care propunea amânarea temporară, începând cu 1 iulie 2013, a acordării unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (două certificate verzi).
Ordonanţa mai prevede limitarea acreditării centralelor/grupurilor electrice pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi până la nivelul total anual al capacităţilor instalate în centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care este stabilit în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei Regenerabile (PNAER).
Conform actului normativ, investiţiile vor fi monitorizate de ANRE semestrial, ceea ce va permite aplicarea imediată a mecanismului de ajustare a supracompensării. Tranzacţionarea certificatelor verzi se va face direct între producători şi furnizori, transparent.
ANRE va fi obligat să reglementeze prin cote anuale cantitatea de energie electrică din surse regenerabile, care se va prelua în Sistemul Electroenergetic Naţional. AGERPRES