Guvernul nu va închide niciodată combinatul petrochimic Oltchim, iar dacă niciun investitor nu va depune oferte până vineri, procesul de privatizare va fi prelungit, a declarat, marţi, Constantin Niţă, ministrul Economiei, prezent la o conferinţă pe tema investiţiilor în energie.
"Am un mesaj foarte clar: Guvernul nu va închide niciodată Oltchim. Este o companie viabilă, care are piaţă şi care trebuie restructurată, lucru care este posibil', a spus Niţă.
Potrivit acestuia, Guvernul are un plan B în cazul în care până vineri, 6 iunie, niciun investitor nu se înscrie în cursa pentru achiziţia combinatului.
'În acest caz, vom amâna privatizarea pentru o perioadă mai lungă pentru a face câteva restructurări. Vom căuta finanţare pentru a pune în funcţiune o linie sau două de producţie, care să permită combinatului să nu mai înregistreze pierderi', a adăugat Niţă.
El a mai spus că sunt investitori care şi-au manifestat dorinţa de a cumpăra Oltchim la pachet cu rafinăria Arpechim. Deţinută de Petrom, rafinăria este închisă din 2009, însă este principalul furnizor de materii prime a Oltchim.
Oltchim este cel mai mare agent economic din Vâlcea şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013.
Termenul pentru depunerea ofertelor de către investitorii interesaţi să cumpere Oltchim este vineri, 6 iunie.
Activele viabile ale combinatului au fost evaluate la 305 milioane de euro. AGERPRES