Ministrul Economiei, Constantin Niţă, doreşte ca şantierele navale de la Daewoo-Mangalia Heavy Industries să devină cele mai importante de la Marea Neagră şi din Europa, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
'Chiar dacă suntem acţionari minoritari, avem datoria să ajutăm compania să devină cea mai puternică societate de construcţii navale de la Marea Neagră şi din Europa', a declarat Constantin Niţă, cu ocazia unei vizite întreprinse, joi, la şantierele navale de la Daewoo-Mangalia Heavy Industries şi la Şantierul Naval Mangalia.
În cadrul întâlnirilor avute cu managementul companiei Daewoo-Mangalia Heavy Industries, ministrul Economiei a asigurat partea sud-coreeană de toată susţinerea Guvernului pentru planurile de dezvoltare a societăţii.
'Societatea are o importanţă economică şi socială esenţială pentru România şi în zona litoralului Mării Negre prin asigurarea unui mare număr de locuri de muncă directe şi indirecte, care se cifrează la circa 6.800 de persoane, cu perspective de noi angajări în anii următori', a spus Niţă.
Acesta a vizitat şi Şantierul Naval Mangalia, unde a cerut conducerii companiei identificarea de soluţii pentru dinamizarea activităţii societăţii şi adoptarea măsurilor necesare pentru o colaborare mai strânsă cu Daewoo-Mangalia Heavy Industries.
Valoarea contractelor aflate în derulare la Daewoo-Mangalia Heavy Industries se ridică la 1,34 miliarde de dolari, ceea ce poziţionează societatea pe locul trei în Europa, din punct de vedere al volumului de activităţi, şi prima ca mărime pe segmentul construcţiei de nave comerciale.
SURSA: Agerpres