Nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă, considerate responsabile de schimbările climatice, a atins un nou record în 2011, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), în buletinul său dat marţi publicităţii şi citat de Reuters.
Nivelul dioxidului de carbon, principalul gaz cu efect de seră emis de activităţile umane, a crescut într-un ritm similar cu precedentul deceniu şi a ajuns la 390,9 părţi la milion (ppm), cu 40% peste nivelul din perioada preindustrială, relevă studiul. Acest nivel a crescut cu o medie de 2 ppm în ultimii zece ani.
Combustibilii fosili sunt principala sursă pentru circa 375 de miliarde de tone de carbon care au fost eliberate în atmosferă de la începutul erei industriale, în 1750, a precizat OMM. Secretarul general al Organizaţiei a spus că miliardele de tone de dioxid de carbon suplimentare vor rămâne în atmosferă timp de secole, făcând ca planeta să se încălzească şi mai mult.
‘Am văzut deja că oceanele devin mai acide ca rezultat al absorbţiei dioxidului de carbon, cu potenţiale repercusiuni pentru lanţul alimentar submarin şi recifele de corali’, a precizat el într-un comunicat. Nivelurile de metan, un alt important gaz cu efect de seră, au crescut constant în ultimii trei ani după ce se stabilizaseră timp de circa şapte ani, motivele pentru această schimbare nefiind clare. Creşterea nivelurilor celui de-al treilea gaz cu efect de seră, protoxidul de azot, s-a accelerat în 2011. Acest gaz are un impact pe termen lung asupra climei de 298 de ori mai mare decât dioxidul de carbon.
Organizaţia Meteorologică Mondială, agenţie din cadrul ONU, a precizat că cele trei tipuri de gaze, care sunt legate puternic de activităţi umane precum folosirea combustibililor fosili, tăierea pădurilor şi agricultura intense, au crescut efectul de încălzire asupra climei cu 30% între 1990 şi 2011. Prevalenţa unor gaze cu efect de seră mai puţin frecvente înregistrează de asemenea o creştere rapidă, a mai precizat OMM.
Sursa: Agerpres