Nivelul salariului minim ar trebui stabilit, prin lege, cu câteva luni înainte de a fi aplicat, respectiv în octombrie - noiembrie pentru anul următor, consideră preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
"Noi cerem stabilirea salariului minim pentru 2017 de la sfârşitul lunii august, tocmai datorită faptului că, la nivelul economiei, al unităţilor economice, se dorea în mod excepţional, în vederea construirii bugetelor de venituri şi cheltuieli, mai ales pentru multinaţionale, care au o procedură mai complicată. În mod normal ar trebui chiar să prevedem prin lege că la sfârşitul lui septembrie sau începutul lui octombrie salariul minim pentru anul următor ar trebui să existe, tocmai că să fie un ajutor pentru sistemul economic, care reprezintă o parte importantă în contribuţii", a declarat joi Bogdan Hossu, după întâlnirea cu patronatele şi cu reprezentanţii Ministerului Muncii pentru stabilirea mecanismului de calcul al salariului minim pe economie.
Acesta a precizat că va mai fi o întâlnire pe această temă săptămâna viitoare.
"Noi sperăm că independent de subiectul 'schimbarea Guvernului', care va fi de-a lungul acestei luni sau de la începutul lunii viitoare, să avem un mecanism, adică să se continue activitatea de stabilire a noului mecanism, împreună cu viitorul ministru al Muncii şi care în câteva luni de zile să poată să creeze un mecanism, care să dea predictibilitate şi să putem crea, în baza lui, chiar acorduri tripartite, sindicate, patronate şi Guvern, asupra modului de stabilire, deci să îi dea stabilitate", a adăugat Bogdan Hossu.
Pe de altă parte, liderul Cartel Alfa a anunţat că Guvernul doreşte promovarea, în şedinţa de joi, a unei Ordonanţe de Urgenţă prin care se prorogă o serie de beneficii pentru sistemul bugetar precum primele şi toate formele de tichete.
"În esenţă, proiectul de ordonanţă face prorogări la nenumărate drepturi legate de sectorul bugetar, deci tot ce este în sectorul bugetar, plecând de la faptul că interzice primele, toate formele de tichete, asistenţă socială, pe de o parte, pune chiar sub semnul întrebării, dacă vreţi, aplicabilitatea Ordonanţei 20 (care prevăde majorări salariale în Educaţie şi Sănătate n.r.), aprobată de CCR, dar nepromulgată încă de preşedinte", a pecizat Bogdan Hossu.
SURSA: Agerpres