În următorii patru - cinci ani, nivelul schimburilor comerciale între România și Turcia ar putea să ajungă la 8 miliarde de euro.
Cel puțin acesta este obiectivul comun al celor două state, potrivit discuțiilor avute recent între ministrul Economiei Mihai Tudose și omologul său turc Nihat Zeybekci, în cadrul Forumului economic româno-turc.
”Turcia îşi menţine statutul de prim partener comercial extracomunitar al României. Sunt şanse reale de creştere şi diversificare a comerțului bilateral”, reiese dintr-un comunicat al ministerului Economiei. Potrivit lui Mihai Tudose, interesul companiilor producătoare din România de a accesa piaţa turcă este în creştere.
De asemenea, acesta a menţionat că România este interesată de investiţiile reciproce în tehnologii din domeniul clusterelor inovative, crearea şi promovarea de produse moderne, cu grad înalt de competitivitate, dar și în domenii precum industria militară, producția de locomotive şi material rulant, echipamente energetice, petrochimie, producţia de bunuri electrocasnice, producţia de autoturisme şi componente auto, industria alimentară, industria materialelor de construcţii, construcţiile, turismul, parcurile industriale şi tehnologice, consultanţă în controlul echipamentelor nucleare, al materialului rulant.