Proiecţii de filme, expoziţii, concerte, performance-uri, prezentări de modă, ateliere de creaţie, jocuri şi concursuri se vor afla printre activităţile propuse de institutele culturale, în seara vineri, 14 iunie, în cadrul Nopţii Institutelor Culturale la Bucureşti.
Evenimentul, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, este unul dintre cele mai importante acţiuni culturale din Bucureşti, ca şi în ediţiile trecute, porţile centrelor şi ale institutelor culturale, precum şi ale partenerilor acestora, urmând a fi deschise pentru o noapte întreagă miilor de vizitatori, informează un comunicat al Institutului Polonez, transmis, vineri, AGERPRES.
Proiectul beneficiază de sprijinul Asociaţiei Green Revolution care va pune la dispoziţia doritorilor, fără plată, 50 de biciclete. Acestea vor putea fi împrumutate de la centrul de închiriere situat în parcul Herăstrău, între orele 18,00-22,00, rezervarea unei biciclete putându-se on line la adresa: bucuresti@instytutpolski.org.
”Noaptea Institutelor Culturale” este organizată sub coordonarea Institutului Polonez, de 12 centre şi institute aflate sub egida EUNIC (Reţeaua Europeană a Institutelor Naţionale de Cultură): BritishCouncil, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc ”Yunus Emre”, delegaţia Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură şi Institutul Polonez. Anul acesta, s-au alăturat evenimentului Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România.
Preşedinţia EUNIC Bucureşti este deţinută, în perioada octombrie 2012-octombrie 2013, de Maja Wawrzyk, directorul Institutului Polonez.