În prezent, activitatea Nobel Oil se concentrează pe şapte domenii, unul dintre ele fiind vânzarea de produse petroliere. 'Acesta este un domeniu nou în activitatea noastră. Diversificarea tipurilor de activităţi este una din zonele strategice ale dezvoltării companiei. Livrarea produselor petroliere pe piaţa din România arată succesul acestei strategii", a explicat Michael Wring.
Acesta a anunţat că anul trecut a fost creată la Bucureşti compania Nobel Oil Downstream România.
'Anul acesta am început să lucrăm la realizarea planului şi suntem deja la primul stadiu al proiectului', a afirmat directorul general al Nobel Oil Services UK Ltd. Acesta a adăugat că firma intenţionează să creeze în următorii ani o reţea de benzinării în România, care să acopere o mare parte din teritoriul ţării.
'Primul stadiu al proiectului ar trebui finalizat înainte de aprilie 2016, când vor exista 4-5 benzinării. Vom monitoriza eficienţa lor şi, dacă obţinem rezultate pozitive, vom continua să investim în construirea de benzinării. Intenţionăm să construim până la 90 de benzinării în următorii patru ani', a declarat Wring.
Acesta a anunţat că prima benzinărie din România va fi inaugurată pe 19 noiembrie.
'Construcţia este deja finalizată. Este o mare realizare a echipei noastre din România', a subliniat oficialul companiei.
'În prezent nu intenţionăm să dezvoltăm o reţea de benzinării în Azerbaidjan. Am luat în considerare ideea de a intra pe pieţele din Turcia, Arabia Saudită sau Ucraina. Dar am decis să ne concentrăm pe România, văzută ca fiind cea mai promiţătoare piaţă. Aşadar, în primă fază, ne vom concentra doar pe România', a declarat Wring.
Nobel Oil este o companie specializată în industria de petrol şi gaze, cu activităţi în Azerbaijan şi Statele Unite.AGERPRES