„Suntem în acest moment singurul distribuitor regional AMD din regiunea noastră geografică şi am obţinut acest statut ca urmare a performanţei din ultimii ani în distribuţia produselor companiei pe piaţa locală. Estimăm că, prin noul statut, vom genera anul acesta o creştere de 50% în România şi Bulgaria. Începem cu produsele destinate PC-urilor şi vom introduce până la finalul anului şi procesoarele pentru servere”, a declarat Răzvan Ziemba (foto), director general NOD.
“România şi Bulgaria rămân pieţe importante pentru AMD,” a declarat şi Alberto Bozzo, AMD Corporate VP EMEA.
Piaţa locală de PC-uri a marcat anul trecut o revenire a vânzărilor, iar estimările privind anul acesta arată menţinerea trendului ascendent. În acest context, NOD apreciază că piaţa de componente pentru PC-uri va avea anul acesta un avans de 6%, evoluţie ce se va reflecta şi în vânzările de procesoare. În prezent, NOD este cel mai mare distribuitor de componente pentru computere din România, cu o cotă de piaţă ce depăşeşte 18%.
În urma parteneriatului, Network One Distribution va avea acces la programe de vânzări dedicate, în vreme ce partenerii NOD vor avea acces la beneficiile oferite de AMD Fusion Partner Program. Programul de parteneriat AMD Fusion asigură un program competitiv, axat pe sprijinirea profitabilităţii afacerilor prin promovarea unui portofoliu extensiv de tehnologie. Network One Distribution a realizat în 2011 o cifră de afaceri de 200 de milioane de euro şi a înregistrat o cota de 20,5% pe piaţa electro-IT estimată la 880 milioane de euro.
Compania Network One Distribution urmăreşte poziţionarea ca jucător regional pe piaţa distribuţiei electro-IT din Europa Centrală şi de Est, prin extinderea operaţiunilor în Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Ungaria până în 2014.
Network One Distribution face parte, alături de eMAG şi Flanco, din grupul de firme controlat de omul de afaceri Iulian Stanciu.
Afacerile NODau ajuns anul trecut la 200 milioane euro, în creştere cu 37,9% faţă de anul anterior. În 2010, Network One Distribution a raportat un rulaj de 145 milioane euro, în creştere cu 45% faţă de 2009, când afacerile s-au ridicat la 96,7 milioane euro. În prezent, compania desfăşoară operaţiuni pe pieţele din România şi Moldova.
Compania de distribuţie electro-IT are o bază de clienţi formată din peste 1.500 revanzatori activi şi este furnizor important al reţelelor de retail locale