Noi amenzi au fost aplicate unităţilor alimentare de pe litoral. Care este valoarea sumei acestora

Înspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2018 au verificat, în perioada 13 - 19 august, 220 unităţi amplasate în cele şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

 Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au aplicat săptămâna trecută amenzi în valoare de 26.000 de lei, unui număr de 12 unităţi alimentare amplasate în staţiunile de pe litoral, pentru nerespectarea normelor de igienă în spaţiile de producţie şi comercializare sau ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare. 
Controalele au vizat 73 de restaurante, o cantină, două pizzerii, 25 de unităţi tip fast – food, opt braserii, 15 unităţi de tip bufet, cinci rulote mobile, 21 de baruri, un cafe – bar, patru snack baruri, 38 de magazine alimentare, 13 laboratoare de cofetărie/patiserie, două cofetării/patiserii, trei pensiuni, patru supermarket-uri, un depozit alimentar, o tonetă de îngheţată şi o unitate cu produse congelate. 

În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spa?ii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de lucru; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; neanunţarea de către persoanele fizice juridice a începerii activităţii supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor. 

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor au fost sancţionate contravenţional cinci restaurante, o unitate tip fast – food, două unităţi tip bufet, două baruri, un snack – bar şi un magazin alimentar cu amenzi în valoare de 26.000 de lei. 

Potrivit sursei citate, numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor este 0786 577 007, acesta funcţionând în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA – 0800.826.787 – apelabil gratuit din orice reţea de telefonie.