Astfel, șoferii care vor să conteste amenzile primite o pot face de acum încolo la judecătoria pe raza căreia își au domiciliul, nu la judecătoria pe raza căreia au comis fapta pentru care au fost amendați.
Actul normativ stabilește următoarele reguli
Actul normativ promulgat stabileşte posibilitatea de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, în prezent plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
„Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, arată legea pentru modificarea art. 118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, Klaus Iohannis a promulgat şi legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern. Actul normativ prevede actualizarea cadrului legislativ în domeniul auditului public intern.
„Auditul public intern prevăzut de prezenta lege, desfăşurat de către autorităţile şi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale nu se exercită asupra activităţii de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, respectiv cu privire la datele şi informaţiile obţinute, identitatea surselor de informaţii, metodele şi mijloacele concrete utilizate, precum şi la alte date şi informaţii specifice”, arată o prevedere introdusă în Parlament.
Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete în ziua de 21 iulie
Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete în ziua de vineri, 21 iulie. Este vorba despre următoarele:
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților (PL-x 182/20.03.2023);
- Decret pentru promulgarea Legii privind completarea art. 125 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 (PL-x 76/15.02.2023);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru (PL-x 213/27.03.2023);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 148/13.03.2023);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern (PL-x 624/17.10.2022);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 544/26.09.2022);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice (PL-x 218/27.03.2023);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali și a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români (PL-x 90/15.02.2023);
- Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea și completarea unor acte normative pentru instituirea unor măsuri specifice în vederea asigurării integrității fondului forestier (PL-x 385/06.06.2023);
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Ghiță Daniel în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în prezent delegat în funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, având gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pensionare, la data de 25 iulie 2023.