Au apărut detalii de ultimă oră despre victimele accidentului de autocar din Bulgaria transferate în România. Un secretar de stat din Ministerul Sănătății a ieșit sâmbătă cu declarații, anunțând că „sunt stabile, conştiente, cooperante”.
Noi detalii privind accidentul de autocar din Bulgaria. Care este starea victimelor transferate în România
Trei dintre cei cinci români răniţi în accidentul de autocar din Bulgaria au ajuns în România. Victimele sunt tratate la Spitalul Floreasca şi urmează să fie supuse intervenţiilor chirurgicale.
Medicul Cătălin Vişean, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, prezent la Spitalul Floreasca, a venit cu informaţii de ultimă oră despre starea pacienţilor.
„În urma acestui accident au rezultat cinci victime care au necesitat spitalizare, români. Primele trei victime deja au ajuns. prea multe detalii despre ele nu pot da pentru că şi-au exprimat dorinţa de a nu le face publice diagnosticele. La nivelul Ministerului Sănătăţii, ministrul Rafila a format un grup pentru a putea sprijini victimele acestui accident. Aceste victime sunt stabile, conştiente, cooperante sunt în curs de investigații urmând să vedem pe ce secții vor fi internate. Cele trei victime au vârste cuprinse între 34 şi 54 ani. Spitalul Floreasca are resursele necesare pentru tratamentul victimelor, de asta au şi fost aduși si vreau să le mulţumesc medicilor, echipei care lucrează aici pentru că sunt niște profesioniști”, a declarat medicul Cătălin Vişean, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Patru morți și 9 răniți în urma tragediei din Bulgaria
Reamintim că patru persoane au murit şi alte nouă sunt rănite după ce un autocar înmatriculat în România, care venea din Turcia spre ţara noastră, a fost implicat într-un accident rutier în apropiere de Veliko Târnovo. Dintre persoanele decedate, trei sunt români. De asemenea, dintre cei nouă răniţi sunt şi cinci români.
Trei dintre cei cinci români răniţi au fost deja transferaţi din spitalul bulgăresc în România, la spitalul Floreasca, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat în cursul zilei de sâmbătă.
Cercetările continuă în Bulgaria pentru a stabili exact modul în care s-a produs tragedia. Din imagini se vede cum autocarul a fost pur și simplu distrus în urma accidentului de vineri noaptea.