Noi dezvăluiri despre cazul Caracal și Gheorghe Dincă! Avocații celor două familii au vorbit despre legăturile lui Dincă cu rețelele de trafic de carne vie dar și despre problemele suspecte din anchetă.
Avocatul familiei Măceșanu a declarat că Gheorghe Dincă ar avea legături cu două rețele de trafic de carne vie.
„Unchiul Alexandrei a angajat o echipă de investigatori privați care au stabilit clar că Dincă nu avea legături cu o rețea de traficanți de carne vie, ci cu două.
Una de origine albaneză și o alta din Italia, zona Bari”, a declarat avocatul familiei Măceșanu, la România TV.
Pe de altă parte, avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, mărturisește că au dispărut probe de la dosar. DIICOT nu ar avea probele pe care le-au avut cei care au cercetat dispariția Luizei.
„Nu știu cine e mulțumit de această anchetă, poate doar DIICOT. Am rugat organele de conducere de la DIICOT, sunt foarte doamne acolo, sunt mame de copii, văd mai mult o preocupare ca să arate cât de frumoși și destepți sunt dânșii și toți ceilalți au o problemă.
De când a plecat acest dosar al Luizei, a plecat în mod negativ nu altfel. Vreau să spun că acum DIICOT Central nu are probele judiciare pe care le-au avut cei care au cercetat dispariția Luizei. Ni s-a comunicat că DIICOT Craiova nici măcar nu a primit dosarul cu probe. Nu știu ce s-a întâmplat, dar se confirmă că și Vasilescu niște probe, care la acest moment nu se mai confirmă că sunt în dosarul mare al DIICOT Central. E o nebuloasă”, a spus Tonel Pop.