În ședința de Guvern de astăzi, purtătorul de cuvânt Mihai Constantin a prezentat principalele măsuri adoptate, incluzând decizii strategice pentru piața muncii și infrastructura rutieră. Printre acestea se numără aprobarea unui contingent de 100.000 de lucrători străini pe piața muncii din România, dar și investiții majore în infrastructura rutieră, cu scopul de a sprijini dezvoltarea economică a țării. De asemenea, au fost discutate și alte măsuri care vizează fluidizarea traficului și modernizarea rețelei de drumuri.
Mihai Constantin: 100.000 de locuri pentru lucrători străini
Guvernul României a aprobat, astăzi, un contingent de 100.000 de lucrători străini pentru anul 2025, ca răspuns la deficitul de forță de muncă din țară, spune Mihai Constantin. Această măsură a fost luată în urma unui dialog constant cu angajatorii, în cadrul Consiliului Național Tripartit, prezidat de prim-ministru.
Mihai Constantin a subliniat că acest contingent se referă exclusiv la lucrători din afacerea Uniunii Europene și Spațiului Economic European, excluzând cetățenii români și cei din statele UE sau SEE.
Cotele vor fi menținute la aproximativ 100.000 de lucrători, valoare care a fost adoptată și în ultimii trei ani. Conform datelor oficiale, la 12 decembrie 2024, erau active 146.387 de contracte individuale de muncă pentru cetățeni din afacerea Uniunii Europene și SEE, din care 94.155 au fost încheiate recent.
„Decizia a fost luată ca urmare a deficitului de forță de muncă semnalat de angajatori în dialogul cu instituțiile guvernamentale, mai precis în cadrul Consiliului Național Tripartit, care are loc cu regularitate la nivel de Executiv și este prezidat chiar de prim-ministru. Acest contingent nu se referă la lucrători români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene sau ai statelor membre ale Spațiului Economic European sau al Comunității Helvetice a Elveției. Se menține cota de aproximativ 100.000, așa cum a fost aprobată și în ultimii trei ani”, a spus el.
România a înregistrat 543.440 de locuri de muncă vacante, în 2024
De asemenea, agenția națională pentru ocuparea forței de muncă a înregistrat, în primele zece luni ale anului 2024, 543.440 de locuri de muncă vacante. Cele mai multe dintre acestea au fost disponibile în domenii precum curierat, manipulare de mărfuri și construcții.
„O altă informație de context despre piața muncii de la noi: datele înregistrate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă arată că în primele zece luni ale anului 2024, 543.440 de locuri de muncă au fost declarate vacante, cele mai multe pentru meserii precum: curierat, manipulare de mărfuri, muncitori în construcții sau pe linii de asamblare și de montare piese. Și tocmai pentru compensarea acestui deficit de angajați s-a aprobat și contingentul de astăzi”, a mai spus Constantin.
Investiții în infrastructura rutieră
Guvernul a aprobat, tot astăzi, trei proiecte majore în infrastructura rutieră, care vor contribui la modernizarea rețelei de drumuri și la fluidizarea traficului pe principalele artere din România. Valoarea totală a acestor proiecte depășește 2,8 miliarde de lei și vor fi finanțate atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat.
Mihai Constantin a oferit detalii despre cele trei proiecte. Primul vizează modernizarea drumurilor între Galați și Hanu Conachi, cu o valoare de 1,85 miliarde lei. Acesta va include lărgirea drumurilor la patru benzi pe o distanță de 40 de kilometri, precum și modernizarea a 12 poduri și pasaje. Durata estimată pentru finalizarea acestui proiect este de trei ani.
”O altă serie de hotărâri de guvern, trei la număr, mai precis, se adresează dezvoltării și modernizări infrastructurii rutiere (…), Este vorba despre două obiective de investiții în infrastructura rutieră din județul Galați, proiectate să asigure o legătură mai rapidă și în condiții moderne de trafic cu Autostrada Moldova și către podul suspendat de la Brăila.
Este vorba despre construcția de noi noduri rutiere în zona de nord-est a capitalei, care vor fluidiza semnificativ traficul în această zonă intens circulată. Și mai multe detalii sunt următoarele: modernizarea drumurilor dintre Galați și Hanu Conachi, investiție în valoare de 1,85 miliarde de lei și o durată de execuție de 3 ani.
Concret, vor fi modernizate două porțiuni din drumurile existente între Galați și Hanu Conachi, însumând 40 km, care vor fi lărgite la câte patru benzi de circulație. Vor fi reparate și modernizate 12 poduri și pasaje de trecere, cu montarea de sisteme de siguranță rutieră și de semnalizare rutieră și de iluminat public”, a explicat el.
Drumul Expres Brăila-Galați
Al doilea proiect important este Drumul Expres Brăila-Galați, cu o investiție de 812 milioane lei. Acest drum va asigura legătura directă între două dintre cele mai importante artere rutiere ale zonei, facilitând astfel accesul rapid către podul suspendat de la Brăila.
„Al doilea proiect este Drumul Expres Brăila-Galați și varianta ocolitoare Galați. Valoarea totală a investiției este de 812 milioane lei, bani cu care va fi construit un drum de legătură directă între aceste două importante artere rutiere. Noua infrastructură va asigura astfel accesul direct din varianta ocolitoare Galați către podul suspendat de la Brăila”, a explicat purtătorul de cuvânt.
Amenajarea nodului rutier Pantelimon
Cel de-al treilea proiect este amenajarea unui nod rutier în zona Pantelimon, pe Autostrada de Centură București. Acest nod rutier va ajuta la descărcarea traficului de pe autostradă, reducând timpii de deplasare și îmbunătățind siguranța rutieră.
Valoarea acestui proiect este estimată la 174,7 milioane de lei, iar termenul de finalizare este de nouă luni.
„Valoarea totală a investiției este de 174,7 milioane de lei, iar termenul de finalizare este de nouă luni. Operaționalizarea noului nod rutier Pantelimon va asigura descărcarea traficului de pe autostradă în rețeaua de drumuri naționale, cu evidente efecte socio-economice importante ca urmare a reducerii timpilor de deplasare și fluidizării traficului și creșterii siguranței rutiere”, a spus el.
Măsuri pentru fluidizarea traficului din București
Un alt obiectiv important este fluidizarea traficului în zona de nord-est a capitalei, prin construirea de noi noduri rutiere.
Proiectul vizează modernizarea infrastructurii rutiere din București, pentru a reduce aglomerația din această zonă intens circulată. În acest context, vor fi implementate măsuri care vor permite un trafic mai rapid și mai sigur.
În total, cele trei proiecte vor avea un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a regiunilor vizate și vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru toți participanții la trafic.