Apar noi informații despre frații Tate după ce aceștia au fost plasați în arest și cercetați pentru trafic de persoane și viol. Se pare că Andrew și Tristan Tate se confruntă cu câteva probleme de sănătate, motiv pentru care au fost supuși unei vizite medicale. Unul dintre frați ar fi avut nevoie de spitalizare.
Unul dintre frații Tate a ajuns la spital
„Ieri a fost scos din Arestul Central al Poliției Capitalei și dus la un spital pentru că în momentul în care a fost încarcerat, potrivit procedurilor, i s-a făcut vizita medicală și medicul arestului l-a întrebat dacă suferă de anumite afecțiuni.
Avocatul fraților Tate a notificat arestul central și a precizat faptul că acesta ar avea anumite probleme medicale. În baza acestei notificări, ieri a fost dus la un consult de specialitate într-un spital din Capitală.
Acum, din informațiile mele, se află din nou în arestul central al Poliției Capitalei.
Mai multe detalii despre boala sau despre afecțiunea sau despre ceva ce urmărește, medical vorbind, nu sunt în acest moment, sunt informații confidențiale.”, a transmis Carmina Pricopie, jurnalist de investigație pentru Antena 3 CNN.
În prezent, frații Tate se află din nou în arest.
Ce avere au frații Tate?
Potrivit presei britanice, Andrew Tate și Tristan Tate au o avere de aproximativ 100.000.000 de lire sterline, construită din afaceri cu videochat, trafic de persoane, o academie online cu 127.000 de subscriberi și criptomonede.
În plus, Andrew Tate a declarat anterior că are o colecție de 33 de mașini de lux, cea mai scumpă dintre ele fiind un Bugatti Chiron, care valorează 3,48 de milioane de euro. În total, valoarea mașinilor sale ar ajunge la 5.000.000 de euro.
Ba mai mult, acesta are și un avion privat de peste 8.000.000 de euro. Andrew Tate deține alături de fratele lui diferite proprietăți, printre care un conac în valoare 30 de milioane de lire sterline în Marea Britanie şi o vilă în Voluntari, estimată undeva la 7.000.000 de dolari americani.
Aceste informații au fost publicate de presa britanică la scurt timp după ce Andrew Tate și Tristan Tate au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în România, după ce procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au acuzat de trafic de persoane, crimă organizată și viol.