Joi spre vineri noaptea Gabriela Firea a ajuns iar pe mâinile medicilor. Primarul general al Capitalei suferă o afecțiune la nivelul aparatului gastro-intestinal. Ar fi a doua intervenție chirurgială de care are parte anul acesta. În acest moment, Gabriela Firea este internată la spitalul Dr. Ioan Cantacuzino.
La începutul anului, Gabriela Firea a mai trecut printr-o operație, tot din cauza aceastei probleme. După intervenția de săptămâna trecută, primarul general al Capitalei a fost ținut sub supraveghere post-operatorie. Starea sa de sănătate este stabilă, aceasta fiind nevoită să urmeze un regim de recuperare.
Evoluția Gabrielei Firea după operație este una bună. Potrivit informațiilor obținute de Capital, medicii o vor mai ține internată pentru aproximativ o săptămână.
Doamna primar va fi nevoită ca în perioada următoare să urmeze o dietă alimentară strictă și să evite stresul pe cât posibil. După acest tip de intervenție chirurgială, pacientului i se recomandă o perioadă de repaus.
Află Detalii despre starea de sănătate a Gabrielei Firea! De ce a fost operată din nou
„Mulțumesc mult medicilor și întregului personal medical de la Spitalul Cantacuzino unde am fost investigată și operată, cadrelor medicale de la Spitalele Colentina și Sanador, unde am făcut mai multe analize medicale în ultima perioadă, precum și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.Am trecut printr-un moment greu, însă grija cu care am fost înconjurată m-a ajutat enorm și mi-a sporit încă o dată încrederea în personalul medical din România, care merită tot respectul și aprecierea noastră. Sper ca recuperarea mea să fie cât mai rapidă, pentru a-mi putea continua munca la Primăria Capitalei la întreaga capacitate fizică.Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături cu un gând bun!”, a transmis primarul general al Capitalei, după ce a suferit operația.
Echipa de medici care s-a ocupat de starea de sănătate a Gabrielei Firea a fost formată din Dr. Eduard Catrina – medic primar chirurgie generala, Dr. Sorin Petrea – medic primar chirurgie generala si Dr. Iulia Grigore – medic specialist ATI.