În cadrul emisiunii Ora Expertizei de la Jurnal TV, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, spune că a intrat în posesia mai multor documente referitoare la Vlad Plahotniuc.
Mai exact, documentele atestă faptul că Plahotniuc ar deține companii în mai multe țări, inclusiv cartiere rezidențiale în Spania. În același timp, documentele mai arată și modul în care companiile au evoluat.
„Sunt informații începând cu modul cum a fost delapidat Moldtelecom de Plahotniuc și companiile sale și terminând cu dializa”, a declarat Usatîi în cadrul emisiunii Ora Expertizei de la Jurnal TV.
Liderul Partidului Nostru a precizat că nu poate face publice acele documente în contextul în care este nevoie de acceptul Ministerului Justiției din statul respectiv. Pe de altă parte, el a subliniat faptul că informațiile sunt destul de complete.
„Sunt documente al structurilor de forță din Moldova. Nu le pot publica deoarece în ceea ce ține de colaborarea cu serviciile speciale din alte state, e nevoie de acceptul Ministerului Justiției din acel stat. Aceastea conțint date despre companiile deținute și controlate prin persoane de încredere de Vladimir Plahotniuc. Sunt informații începând cu modul cum a fost delapidat Moldtelecom de Plahotniuc și companiile sale și terminând cu dializa”, a declarat Renato Usatîi.
România, pe aceași listă cu Emiratele Arabe
Printre țările vehiculate de Usatti se numără atât Emiratele Arabe, cât și România, dar și Cipru. Totodată, mai apar și averile acestuia având în vedere furtul și spălarea de bani pe care le-a făcut.
„Sunt informații despre aceste companii, când au fost înregistrate, pe cine a folosit Plahotniuc din Emiratele Arabe, din România, din Cipru. Sunt averile lui Plahotniuc din Spania. E vorba de cartiere rezidențiale inclusiv în Spania. Trei companii sunt în monitoring la Interpol, pentru implicare în furtul miliardului și spălarea a 22 de miliarde de dolari din Rusia”, a mai adăugat Usatîi.
Amintim faptul că oligarhul Vlad Plahotniuc este dat în căutare internaţională de autorităţile moldoveneşti, după ce a părăsit R. Molodva în vara anului 2019. De menționat este faptul că, de-a lungul anilor, acesta a transferat sume colosale de bani către conturile familiei sale din Elveţia şi Letonia.
În ceea ce privește modul de operațiune, tranzacţiile au fost realizate prin intermediul OTIV Trust, societate paravan înfiinţată în Noua Zeelandă.
RISE Moldova a analizat toate rapoartele financiare ale Trustului OTIV din perioada 2012-2015 şi a urmărit cele mai mari tranzacţii financiare, iar sumele sunt fără precedent.
Mai exact, potrivit raportului anual „OTIV Trust” pentru 2012, trustul avea în primii ani de viaţă investiţii de 127,7 milioane de dolari. Ulterior, în următorul raport anual din 31 martie 2014, OTIV Trust înregistra pentru 2013 un venit de 35,5 milioane de dolari. O sumă asemănătoare, în perioada 2013-2014, a fost transferată Oxanei Childescu, fosta soţie a lui Plahotniuc, arăta sursa citată.