Ambasadorul României în Italia a explicat, pentru Antena 3, modul în care Poliția Română colaborează cu autoritățile italiene și seriozitatea cu care se tratează cazurile de trafic de persoane.
”A exploata copiii înseamnă o crimă asupra umanității. Au existat compatrioți care au pus afișe cu cele două fete în Italia. Vă pot confirma că prin biroul atașatului de Afaceri Interne se desfășoară o cooperare polițienească foarte intensă cu Poliția Română. Combaterea traficului de ființe umane ocupă un loc foarte important”, a declarat excelența sa George Bologan, ambasadorul României în Italia.
În presă s-a speculat foarte mult că Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, ar fi de fapt parte a unei reţele de trafic de persoane, iar cele două victime ale sale, Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu, nu ar fi moarte, ci ar fi fost duse în Italia.