Conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, mai multe zone din Bulgaria au fost incluse într-o listă de interdicții de călătorie pentru toți cei care pleacă din Belgia. Decizia a fost luată de Oficiul Federal pentru Afaceri Externe, Comerț Exterior și Cooperare pentru Dezvoltare al Regatului Belgiei.
Țara este împărțită într-o zonă portocalie și una roșie, iar în ultima călătoriile minore, care includ și călătoriile turistice, sunt interzise. În așa-numitele „zona portocalie” intră partea centrală a Bulgariei de Nord, precum și regiunile sud-estice și sud-centrale. Călătoriile în acestea trebuie efectuate cu precauție, spun autoritățile belgiene. Testarea coronavirusului și verificarea carantinei este recomandată tuturor călătorilor din Bulgaria în Belgia.
Ce zone au devenit interzise
„Zona Roșie” include regiunile Nord-Est și Sud-Vest, care includ Sofia și coasta de nord a Mării Negre. Călătoriile cetățenilor belgieni nu sunt permise sau posibile în aceste zone, menționează Ministerului Afacerilor Externe. Toți cetățenii bulgari care călătoresc în Belgia din aceste zone sunt supuși carantinei și testării obligatorii.
Recomandări pentru românii care merg în Bulgaria
Ambasadorul României în Bulgaria, Ion Gâlea, a transmis la Digi 24 câteva sfaturi pentru românii care vor să meargă în Bulgaria. Acesta recomandă românilor „să se informeze cu privire la situația epidemiologică”.
„Nu aș folosi acest cuvânt, este vorba mai mult de o schimbare de procedură, o schimbare de abordare a reglementării. Declarația pe proprie răspundere a fost eliminată din 28 iulie încă, prin Ordinul 438. Starea de urgență epidemiologică a fost prelungită în Bulgaria până la 31 august și astăzi a intrat în vigoare un nou ordin privind condițiile de călătorie.
Într-adevăr, nu există restricții pentru cetățenii români care sosesc din România sau din orice alt stat membru al Uniunii Europene, însă autoritățile bulgare, din data de 28 iulie, au introdus obligativitatea pentru persoanele care au ca punct inițial al călătoriei anumite state terțe față de Uniunea Europeană, inclusiv state din regiune, precum Serbia, Republica Macedonia de Nord, Albania, Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova, se permite intrarea acestor persoane doar dacă prezintă un document care să arate rezultatul negativ la testul efectuat cu 72 de ore înainte de momentul intrării.
Prin urmare, nici o restricție la sosirea din România sau din Uniunea Europeană, însă obligativitatea formularului cu rezultat negativ la test la sosirea din anumite state.
Ce trebuie să știe cetățenii români? Recomand să se informeze cu privire la situația epidemiologică, deși nu mai există obligativitatea acelei declarații pe proprie răspundere. Cu titlu de exemplu, menționez, astăzi sau înregistrat 265 de cazuri. Pentru că faceți referire la călătoriile pe litoral, aş preciza, în Sofia au fost 51, în regiunea Dobrich 48, regiunea Varna 46, regiunea Burgas 7. De asemenea, recomand cu tărie cetățenilor români să aibă asupra lor cardul european de sănătate sau o altă formă de asigurare, care să acopere inclusiv riscul infectării cu acest COVID-19”, a transmis Ion Gâlea la Digi 24.