Noi investitori la Dinamo. Cine vrea să bage bani în celebrul club de fotbal

Dinamo

SURSA FOTO: Inquam Photos / Alex Nicodim

Mai mulți acționari Dinamo s-ar afla în discuții avansate cu potențiali noi investitori. Anunțul a fost făcut chiar de Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”.

Mai mulți acționari Dinamo s-ar afla în discuții avansate cu potențiali investitori. Andrei Nicolescu a confirmat indirect că unul dintre aceștia ar fi afaceristul Sorin Preda.

În cazul în care cei doi investitori vor accepta să vină alături de actualii acționari ai clubului, bugetul de transferuri ar fi de aproximativ trei milioane de euro.

Mai mulți acționari Dinamo s-ar afla în discuții avansate cu potențiali investitori

„Nu pot să spun nimic 100%, dar eu cel puțin îmi doresc să închid cu cel puțin doi noi acționari până în iarnă. Unul dintre ei a fost în spațiul public. Haideți vă rog, lăsați așa. Vedeți că știți (n.red. că unul dintre investitori ar fi Sorin Preda). Bine, dar dumneavoastră trebuie să faceți diferența între acționarii care vorbesc de milioane și nu vin cu nimica. Ăsta este targetul, să închidem doi acționari. Pachetele nu sunt fixate la 10%”, a declarat Andrei Nicolescu, conform Fanatik.

De asemenea, acesta a calculat că „banii aduși acoperă alte găuri”, iar consecințele nu se văd. Totuși, „câinii” încearcă să găsească „un sistem în care banii să nu devină găuri”.

„Sunt calcule mai complexe, pentru ieșirea din insolvență suntem setați, eu vorbeam de acționari noi… E puțin mai mult (n.red. investiție de 3 milioane la Dinamo). Și când curg banii fotbalul la fel de greu e. Consecințele nu se văd pentru că banii aduși acoperă alte găuri. Noi încercăm să găsim un sistem în care banii să nu devină găuri. Momentan pedalăm… E una ca în momentul în care greșești să zici las că mai fac rost de 2 milioane, alta e când recunoști că ai avut o decizie greșită”, a spus Andrei Nicolescu

Dinamo a ajuns la al șaselea meci fără victorie în Superliga

Sorin Preda, menționat anterior, este CEO-ul și fondatorul companiei Global Vision. Este vorba despre o firmă care activează în domeniul logisticii și industriei. Înainte de a se apuca de afaceri, acesta a fost unul dintre managerii români operatorului de telefonie mobilă Connex, actualul Vodafone.

Amintim că Dinamo a ajuns la al șaselea meci fără victorie în Superliga. Astfel, lucrurile nu stau deloc bine în clasament. Echipa ocupă penultimul loc, retrogradabil, la patru puncte în spatele lui FC Voluntari, care se află pe 12, primul loc ce asigură salvarea de la retrogradare.