Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară a transmis recomandările privind aplicarea unor măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de contaminare cu COVID-19 la nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul, în incinta cărora au acces consumatorii.
„Recomandările se referă la respectarea anumitor reguli stricte de igienă de către personalul lucrător, inclusiv cu privire la echipamentul de protecţie, implementarea planului de curăţare şi dezinfecţie, precum şi accesul consumatorilor în unităţile de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor”, precizează ANSVSA, într-un comunicat.
De asemenea, un element important în ceea ce priveşte accesul consumatorilor în aceste unităţi este reprezentat de implementarea unor proceduri de către operatorii economici, astfel încât să fie respectată distanţa socială minimă de 1,5 metri stabilită de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU).
Totodată, au fost elaborate recomandări privind fluxul de personal în cazul pieţelor agroalimentare pentru a fi implementate de persoanele responsabile cu administrarea acestora.
Instrucțiuni în județe
În contextul Sărbătorilor Pascale şi al evoluţiei situaţiei generate de COVID-19, ANSVSA a transmis instrucţiuni la DSVSA judeţene, prin care s-a acordat posibilitatea crescătorilor de ovine care se află la distanţe mari de un abator autorizat sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor sau de un centru amenajat temporar de către primării/prefecturi pentru sacrificarea mieilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, de a sacrifica mieii în fermă/exploataţie în anumite condiţii.
Astfel, la nivelul fermei/exploataţiei trebuie să fie asigurate facilităţi, astfel încât să fie respectate regulile generale şi speciale de igienă, bunăstarea animalelor şi eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, astfel încât procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranţa cărnii şi a organelor; controlul stării de sănătate a animalelor, respectiv efectuarea examenului ante-mortem de către un medic veterinar oficial; verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul sacrificării; efectuarea examenului post-mortem al cărnii şi organelor de către un medic veterinar oficial; verificarea eliminării subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman; verificarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a cărnii de miel; respectarea distanţei minime sociale stabilită de CNSSU.
În ceea ce priveşte carnea de miel rezultată din sacrificarea mieilor în fermă/exploataţie în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, ANSVSA precizează că aceasta nu poate fi livrată altor unităţi din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, ci va fi comercializată direct către consumatorii finali.