Potrivit comunicatului, proiectul de Cod fiscal prevede:
Implementarea taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare;
Eliminarea dublei impozitări pentru situațiile în care un angajator vrea să ofere beneficii suplimentare pentru contribuții de pensie facultativă sau de sănătate, în limita sumei totale de 650 de euro anual;
În vederea stabilirii echitabile a sarcinii fiscale pentru perioada impozabilă în care o persoană juridică română care a fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor devine plătitoare de impozit pe profit ca urmare a faptului că nu mai îndeplineşte, în cursul anului fiscal, condiţiile cerute de lege pentru o microîntreprindere, noul proiect al Codului fiscal propune unificarea modalităţii de calcul şi plată a impozitului pe profit, respectiv începând cu trimestrul în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, prin luarea în considerare a veniturilor şi cheltuielilor înregistrate începând cu trimestrul respectiv;
Au fost preluate, ca normă generală, reglementările introduse punctual prin Ordonanță de Urgență, pentru anul 2013, cu privire la amnistia fiscală pentru producătorii agricoli a căror recoltă a fost substanțial afectată și care ar fi trebui să plătească norma de venit. Prin urmare, în cazul producătorilor agricoli, norma de venit se reduce proporţional în cazul în care s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice ce afectează peste 30% din suprafeţele destinate producţiei agricole. Am avut consultări, în acest sens, și cu Ministerul Agriculturii;
Este inclusă o propunere privind extinderea la 7 ani fiscali a perioadei în care oamenii de afaceri din domeniul agricol și piscicol pot să reporteze și să compenseze pierderile fiscale;
De asemenea, noi propuneri au fost introduse în proiectul Codului de Procedură Fiscală
Au fost preluate prevederile privind comunicarea electronică între contribuabil și administrațiile fiscale, precum și alte propuneri privind îmbunătățirea relației contribuabilului cu fiscul.
A fost eliminată taxa de timbru pentru eliberarea certificatului de atestare fiscală.
Se acordă posibilitatea contribuabililor să depună drept garanţie, scrisori de garanţie emise și de alte instituţii de credit sau alte instituţii financiare autorizate, nu numai de către cele bancare așa cum prevede legislația actuală, în vederea suspendării executării silite sau a neînceperii acesteia. Vor fi luate în considerare și scrisorile de garanție emise de instituții bancare din state membre UE, pentru care există în România o bancă care să gireze pentru scrisorile de garanție.
Au fost mult mai bine articulate noile reglementări privind controlul fiscal, în cadrul unui titlu distinct, care cuprinde șase capitole, între care cinci sunt destinate, fiecare în parte, unui anume tip de control/verificare, ținând cont de obiectivele fiecăruia. În acest context, este prevăzut dreptul contribuabilului supus inspecției fiscale de a fi informat ori de câte ori se decide o delegare a competenței de efectuare a inspecției fiscale.
Comunicarea avizului de inspecţie fiscală se efectuează în toate cazurile, chiar dacă acesta se comunică la începerea inspecţiei. Aceasta deoarece avizul cuprinde informaţii cu privire la obiectivele inspecţiei fiscale, informaţii care servesc la aprecierea respectării de către organele fiscale a principiului unicităţii inspecţiei fiscale. În plus, aceste informaţii dau posibilitatea contribuabilului să-şi îndeplinească obligaţiile de colaborare pe perioada inspecţiei fiscale, eliminând astfel conflictele costisitoare pentru ambele părţi.
Va fi reglementată explicit emiterea acordului de preț în avans pentru tranzacții efectuate cu persoane afiliate străine. În paralel, am făcut angajări, în scopul consolidării Direcției de transfer pricing din cadrul ANAF, urmând ca angajații să beneficieze de expertiza şi bunele practice ale unor agenţii fiscale prestigioase