Modificările au fost iniţiate de 40 de parlamentari de la PSD, PNL şi PC, printre care liberalul Mircea Toader, social-democratii Andrei Dolineaschi, Marian Neacşu sau Ion Stan şi conservatorul Bogdan Ciucă. Aceștia au discutat cu poliţiştii de la Rutieră şi cu transportatorii, iar iniţiativa depusă la Senat prevede înăsprirea sancţiunilor pentru principalele cauze ale accidentelor rutiere şi definirea clară a comportamentului agresiv al soferilor, potrivit B1 TV.
Astfel, șoferii care vor demara în trombă, vor schimba succesiv benzile sau vor claxona în mod repetat ar putea fi primi amenzi între 750 şi 1000 de lei. Tot in proiectul de lege se specifica faptul ca vor fi 6 clase de sancţiuni, faţă de 5 cât există în prezent.
Un punct amendă este 10% din salariul minim brut pe economie, adică 125 lei de la 1 mai.
PENTRU CE POT FI AMENDAŢI ŞOFERII:
-schimbatul succesiv al benzilor pentru depășirea coloanelor
– demarat în trombă, cu scrâșnit de roți
-claxonat repetat
-mersul cu motocicletă pe o roată
-circulația cu viteză nejustificat de mică, pe altă bandă, în afară de prima
-frânarea bruscă la revenirea pe bandă
-mersul cu spatele în scopul intimidării participanților la trafic
-derapaje controlate
-mersul unei mașini pe trotuar