În primul rând, vor fi afectate instituţiile de credit (bănci, IFN, cooperative de credit), notarii şi executorii judecătoreşti. În al doilea rând, impactul se va resimţi şi în business pentru că ANAF va beneficia de un volum tot mai mare de informaţii pe care le va utiliza în analizele de risc şi controalele care sunt efectuate în baza acestora.

Mai precis, proiectul propune, printre altele, modificarea art. 61 din Legea nr. 207/2015 care prevede obligaţia entităţilor raportoare de suspiciuni în sensul Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor de a transmite informaţii către ANAF.

Dacă în acest moment, articolul menţionat instituie obligaţia prin trimiterea la prevederile Legii nr. 656/2002, textul modificat prevede obligaţii specifice pentru categoriile obligate să raporteze.

O altă noutate este că atât notarii, cât şi executorii judecătoreşti sunt excluşi din categoria persoanelor care pot refuză furnizarea de informaţii. Vor mai putea să refuze frunizarea de informaţii preoţii, avocaţii, consultanţii fiscali, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii.

Modificările vizează şi obligaţiile instituţiilor de credit care, în prezent, trebuie să transmită organului fiscal informaţii cu privire la închiderile şi deschiderile de conturi bancare, cu datele de identificare ale titularilor respectivelor conturi (numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul fiscal şi codul de identificare fiscală).

Care sunt modificările propuse?

Notă de fundamentare a proiectului arată că modificările şut necesare pentru a permite ANAF să identifice în mod corect şi fără echivoc contribuabilii evazionişti, să evalueze probabilitatea comiterii de evaziuni fiscale şi să evite investigaţii suplimentare inutile.

    se instituie obligaţia instituţiilor de credit de a comunica, la solicitarea ANAF, beneficiarii reali ai operaţiunilor bancare
    se instituie în sarcina aceloraşi entităţi raportoare, a obligaţiei de a transmite ANAF, zilnic, operaţiunile în lei sau în valută, a căror limita minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele
    se instituie obligaţia de a raporta transferurile externe în şi din conturi pentru sume a căror limita minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro
    se introduce obligaţia că anumite entităţi prevăzute expres de lege, precum şi cele care realizează transferuri electronice de numerar, să transmită ANAF, zilnic, rapoartele de tranzacţii suspecte pentru operaţiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoştinţă cu ocazia desfăşurării activităţii, a căror limita minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

Entităţile prevăzute expres sunt:

1. instituţii de credit şi sucursale din România ale instituţiilor de credit străine;

2. instituţiile financiare, precum şi suscursalele din România;

3. administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, agenţii de marketing autorizaţi/avizaţi în sistemul pensiilor private;

4. cazinourile;

5. notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionarii sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;

6. furnizorii de servicii pentru societăţi şi alte entităţi sau construcţii juridice, alţii decât cei prevăzuţi mai sus;

7. persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;

8. agenţii imobiliari;

9. asociaţiile şi fundaţiile;

10. orice persoană sau entitate care realizează tranferuri electronice de numerar.

 

    se elimina dreptul notarilor publici şi executorilor judecătoreşti de a refuză furnizarea de informaţii către ANAF. Motivul este că aceştia deţin informaţii şi documente relevante din punct de vedere fiscal.