„Obligaţiile care există momentan în legislaţie (ca producătorii să tranzacţioneze pe bursă 50% din producţie – n.r.) nu şi-au atins obiectivul. Scopul era să genereze lichiditate, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Producătorii mari, cei doi (Petrom şi Romgaz – n.r.), au preferat să scoată pachete mari, la care au acces doar cei doi furnizori mari care domină piaţa (Engie şi E.ON – n.r.). Aceşti doi mari producători au scos două-trei pachete mari, în toamnă de obicei, au tranzacţionat cei 50% prin două-trei contracte, după care nu au mai ieşit pe piaţă”, a explicat Bege, potrivit agerpres.ro
O alternativă pentru această situație
El a arătat că ANRE a căutat o alternativă la această situaţie.
„Soluţia este să introducem un gas release program, prin care să obligăm, să constrângem producătorii, deşi cuvântul sună urât, ca doi-trei ani să scoată pe pieţe cantităţi exacte de gaze, pe contracte pe termen lungi, pe un an, pe un trimestru, pe o lună, pe o săptămână, pe pieţele spot, intraday, la termen”, a mai spus oficialul ANRE.
Potrivit lui Bege, autoritatea va lansa în dezbatere publică acest gas release săptămâna aceasta.
„Măsura se va aplica de la 1 iulie, astfel încât toţi furnizorii să aibă acces la gaze”, a adăugat reprezentantul reglementatorului.