Obligativitatea acestora survine după ce Parlamentul a aprobat recent legea compostului.
Ministrul a mai subliniat faptul că România are „mari întârzieri în ceea ce priveşte colectarea separată şi reciclarea, inclusiv a tuturor ambalajelor, fie că vorbim de PET, sticlă sau carton”.
„Parlamentul a aprobat de curând această lege a compostului. Nu ştiu dacă va fi 1 ianuarie sau dacă vor avea norme de aplicare, dar cert este că toate unităţile teritorial administrative ale României sunt obligate să organizeze colectarea separată a fracţiei biodegradabile de la fiecare familie din România.
Dacă ar fi să ne luăm după unde ar fi trebuit să fim astăzi şi unde suntem, cert este că avem mari întârzieri în ceea ce priveşte colectarea separată şi reciclarea inclusiv a tuturor ambalajelor, fie că vorbim de PET, sticlă sau carton. Iar România, din cauza faptului că de cele mai multe ori poate s-au făcut legi de către fostele guvernări fără să consulte la firul ierbii care este stadiul colectării, am ajuns să avem întârzieri”, a spus Alexe, la Digi 24.
Costel Alexe este optimist
Totodată, acesta este optimist și şi-a exprimat speranţa că autorităţile publice vor face campanii de conştientizare despre „cât de importantă este la nivel naţional această colectare separată şi reciclarea deşeurilor”.
„Această fracţie (…) ar trebui colectată prima dată, apoi dusă într-o platformă de compost ulterior, el să fie reciclat. Eu sper că autorităţile publice din ţara noastră vor face campanii de conştientizare despre cât de importantă este la nivel naţional această colectare separată şi reciclarea deşeurilor şi, evident, va trebui să începem deoarece Comisia Europeană nu mai are răbdare cu noi”, a mai spus Costel Alexe.
Alexe a mai precizat că şi Ministerul Mediului intenţionează să desfăşoare o campanie de conştientizare şi educare a publicului din România cu privire la colectarea separată şi reciclare.
„Cei care trebuie să implementeze acest proces sunt administraţiile publice locale pentru că acestea sunt cele care au delegat serviciul şi gestiunea managementului deşeurilor, iar împreună cu operatorul de salubrizare sau cel care a câştigat licitaţia pentru sistemul de management integrat al deşeurilor trebuie să se organizeze în acest sens”, a mai spus ministrul Mediului.