Noi ocupații au fost trecute în COR, printre care dresorul de câini și specialistul în parenting

oameni

SURSA FOTO: Dreamstime

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) a suferit noi modificări. Alte 8 noi ocupații au fost trecute pe listă, printre care dresorul de câini și specialistul în parenting. De asemenea, alte două au fost modificate.

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) a fost modificată în cursul zilei de miercuri, 14 iunie. În acest mod, au apărut opt noi locuri de muncă, în timp ce altele două existente au fost modificate.

Vorbim despre ordinul MMPS nr. 892/291/2023 privind modificarea și completarea Clasificării ocupațiilor din România. Acest ordin a apărut deja în Monitorul Oficial în data de 14 iunie 2023.

Potrivit prevederilor din ordin, au fost adăugate următoarele ocupații:

  • comerciantul vânzător mărfuri nealimentare (522102);
  • director executiv cooperativă agricolă (112040);
  • dresor câini (516404);
  • inginer pentru inspecția și verificarea tehnică a cazanelor,
  • instalațiilor de ridicat și recipientelor sub presiune (214960);
  • președinte cooperativă agricolă (131123);
  • profesor de limbi străine (235301);
  • specialist în lucrul cu părinții (parenting) (263515);
  • specialist sisteme de calificare (235925).

Două ocupații din România au suferit modificări

În același timp, directiva revizuită reatribuie ocupația de „grădinar” din categoria primară 6111 Agricultori și lucrători calificați în culturile de câmp și legumicultură în categoria primară 6113 Agricultori și lucrători calificați în grădinărit, horticultură și pepiniere sub codul 611303.

În plus, ocupația de „designer floral” își va păstra codul actual 216607 în cadrul categoriei primare 2166 Designeri grafici și multimedia, dar va suferi o schimbare de denumire în „designer floral”.

Lista de ocupații fusese actualizată și în februarie

În luna februarie a acestui an, COR a fost modificat și au fost adăugate 13 ocupații noi:

  • broker de servicii pentru afaceri
  • consilier de cuplu
  • evaluator accesibilitate
  • inginer de securitate sisteme înglobate
  • inginer în domeniul securității TIC
  • instructor dresaj câini ghizi
  • lucrător hotelier
  • manager clienți strategici
  • numerolog
  • tehnician imprimare 3D
  • tehnician inspecții și reparații pale de turbine eoliene
  • tehnician instalare turbine eoliene
  • tehnician mentenanță turbine eoliene

Tot atunci, au fost modificare și alte ocupații:

  • se mută ocupația „inspector aeronautic” din grupa de 2152 Ingineri electroniști în grupa de bază 2422 Specialiști în domeniul politicilor administrative la codul 242237;
  • se redenumește ocupația „specialist sisteme de calificare” ca „analist ocupațional” și  păstrează același cod 242313 în grupa de bază 2423 Specialiști în domeniul resurselor
    umane și de personal;
  • se redenumește ocupația „expert evaluator de întreprinderi” ca „evaluator autorizat” și păstrează același cod 241251 în grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor;
  • se elimină ocupația „expert evaluator de proprietăți imobiliare” cod 241252 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor;
  • se elimină ocupația „expert evaluator de bunuri mobile” cod 241253 din grupa de bază  2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor
  • se elimină ocupația „expert evaluator de active financiare” cod 241254 din grupa de bază 2412 Specialiști consultanți în domeniul financiar și al investițiilor