Românii care au bani suplimentari și vor să obțină un profit sigur pot investi din luna ianuarie 2023 în titluri Tezaur cu maturități de 1,2 și 3 ani și dobânzi majorate, conform unei informări recente.

Noi oportunități de investiții pentru români. Ministerul Finanțelor lansează în ianuarie titluri Tezaur

Ministerul Finanțelor lansează în ianuarie 2023 titluri Tezaur cu maturități de 1,2 și 3 ani cu dobânzi majorate, în încercarea de a încuraja plasamentele pe termen lung.

Potrivit MF, începând de marți, 3 ianuarie 2023, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 2 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,35%, 7,60%, respectiv 8,00%.

„Pentru creșterea atractivității și încurajarea plasamentelor pe termen mai lung dobânzile oferite pentru cele trei maturități au fost majorate, față de nivelul pieței secundare a titlurilor de stat, cu 0,25% pentru 1 an, 0,36% pentru 2 ani și respectiv 0,48% pentru scadența de 3 ani”, a transmis ministerul.

În 2022, românii au investit peste 12 miliarde lei prin 283.000 de subscrieri în instrumente de 1, 2, 3 și 5 ani remunerate cu dobânzi situate între 4.5% și 9.15%.

Cum se poate investi în titluri de stat

Conform informațiilor disponibile și legislației în vigoare, titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 3 și 24 ianuarie 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV, între 3 și 25 ianuarie 2023 de la unitățile Trezoreriei Statului, iar între 3 și 24 ianuarie 2023 în mediul urban și 3–23 ianuarie 2023 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Cine poate investi în titluri Tezaur

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.