Un defect de software al terminalelor iPhone şi tabletelor iPad le-ar putea permite hackerilor să construiască aplicaţii care descarcă datele utilizatorilor, expediază mesaje-text sau distrug informaţii, potrivit lui Charlie Miller, cercetător la Accuvant Labs.
Cercetătorul a construit el însuşi un program prototip care confirmă afirmaţia de mai sus. Potrivit acestuia, Apple App Store nu a identificat programul. Din fericire pentru posesorii de iPhone şi iPad, hackerii nu au exploatat încă vulnerabilităţile software-ului.
Apple nu a comentat cu privire la declaraţiile lui Miller, deoarece, potrivit cercetătorului "Se află în proces de reparare a vulnerabilităţilor".
Descoperirea vine după ce în urmă cu o jumătate de an doi alţi experţi în securitate, Pete Warden şi Alasdair Allan, au anunţat o altă descoperire şocantă: terminalele iPhone şi tabletele de internet iPad (cu 3G) înregistrează în secret toate locurile în care a fost utilizatorul, din luna iunie a anului trecut.
La momentul respectiv, răspunsul oficial al Apple a fost că aceste date sunt stocate pentru îmbunătăţirea serviciilor de geolocalizare, pentru a fi mai precise şi updatate într-un timp cât mai scurt.
Oficialii Apple au declatat că această bază de date este complet securizată şi sigură, însă s-a descoperit faptul că este de ajuns ca telefonul să fie conectat la o reţea publică wireless ca datele din fişier să fie accesate de către oricine.
Mai multe informaţii despre acuzaţiile cu care s-a confruntat Apple puteţi găsi la adresele de mai jos:
https://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/descoperire-socanta-iphone-si-ipad-inregistreaza-toate-miscarile-utilizatorilor-fara-stir.html
https://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/de-ce-inregistreaza-iphone-toate-miscarile-utilizatorilor-fara-stirea-lor-146477.html
huffingtonpost.com