O avocată, apropiată de opozantul rus Aleksei Navalnîi şi care s-a întâlnit cu agentul FSB acuzat că ar fi fost implicat în otrăvirea acestuia, a fost luată pe sus de către autorităţile de la Moscova. Ce acuzaţii i se aduc femeii?
O apropiată a opozantului rus Aleksei Navalnîi a fost ridicată de către autorităţi în cursul dimineţii de la domiciliul ei din Moscova şi dusă la Comitetul de anchetă, organul rus însărcinat cu principalele anchete penale. Anunţul a fost făcut vineri de către echipa lui Navalnîi.
Este vorba despre avocata Liubov Sobol, care l-a vizitat luni pe presupusul agent FSB pe care Navalnîi îl acuză că a fost implicat în otrăvirea lui, în luna august.
Liubov Sobol este anchetată pentru “violare de domiciliu” şi “ameninţări”, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de Ivan Jdanov, directorul Fondului de luptă împotriva corupţiei, organizaţia lui Navalnîi.
Reţinerea opozantei vine după ce luni Navalnîi a publicat înregistrarea unei convorbiri telefonice cu presupusul agent FSB Konstantin Kudriavţev în care acesta din urmă, crezând că discută cu un responsabil al serviciilor de informaţii, spune că serviciile speciale ruse l-au otrăvit pe disident. Autorităţile au calificat convorbirea drept un fals, fără însă a dezminţi că interlocutorul lui Navalnîi era agent, scrie Agerpres.
Navalnîi, căruia la 20 august i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care zbura între Tomsk şi Moscova, ulterior fiind transferat la un spital în Germania unde i s-a confirmat otrăvirea cu Noviciok, susţine că a fost otrăvit la ordinele Kremlinului. Autorităţile ruse au negat în mod repetat orice implicare.
Tensiuni între Rusia şi Uniunea Europeană în urma cazului Navalnîi
Federaţia Rusă a anunţat marţi, 22 decembrie, sancţiuni împotriva unor responsabili europeni, ca represalii la măsuri adoptate în octombrie de UE după presupusa otrăvire a lui Aleksei Navalnîi. Diplomaţia rusă a anunţat că a „extins lista de reprezentanţi ai unor ţări-membre ale UE cărora le este interzisă intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse”, însă fără a publica numele acestor reprezentanţi.
Ministerul Afacerilor Externe rus a calificat drept „inacceptabile” sancţiunile europene împotriva a şase responsabili ruşi, printre care şeful FSB, Aleksandr Bortnikov, „sub pretextul pretinsei lor participări la incidentul care îl implică pe cetăţeanul Navalnîi”.
Aceste contra-sancţiuni au fost aduse la cunoştinţa unor înalţi responsabili ai ambasadelor Germaniei, Franţei şi Suediei, convocaţi cu această ocazie la Ministerul Afacerilor Externe rus.
Germania, Franţa şi Suedia sunt cele trei ţări care au anunţat că au identificat urme ale unei substanţe neurotoxice de tip Noviciok în organismul opozantului rus, pe atunci spitalizat în Germania, concluzii care au dus la introducerea de sancţiuni ale UE împotriva unor responsabil ruşi.
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a atenţionat la mijlocul lui noiembrie că astfel de contra-sancţiuni ar viza „în principal cadre de conducere în aparatele de stat ale Germaniei şi Franţei”.
Rusia acuză de asemenea Germania, precum şi Franţa, Suedia şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) că nu-i predau dosarele în care se invocă substanţa neurotoxică Noviciok, substanţă dezvoltată în scopuri militare în epoca sovietică.
Moscova susţine că Navalnîi nu avea niciun fel de otravă în organism atunci când era spitalizat în Siberia şi că din cauza lipsei de cooperare din partea europenilor nu a fost declanşată nicio anchetă în Rusia asupra acestui caz.