Laura Codruța Kovesi este acuzată de infracțiuni de mită, de abuz în serviciu și mărturie mincinoasă în dosarul aducerii în țară a lui Nicolae Popa. Augustin Lazăr urmează să fie audiat în perioada următoare de Secția de investigare a infracțiunilor din justiție. Dezvăluirea a fost făcută în exclusivitate în emisiunea Sinteza Zilei.
În 2017, Procurorul General al României transmitea un comunicat de presă prin care susținea că s-au făcut verificări și „a rezultat că aducerea în ţară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliţia Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituţie”.
Acum, Lazăr trebuie să spună cine a vizat respectivul comunicat. Pe lângă Augustin Lazăr, este posibil să ajungă și Romulus Varga, șeful secției de urmărire penală, pentru a aduce și el explicații în această speță, potrivit Antena3.