Comisia Europeană a anunțat că va propune o nouă procedură care îi va ajuta pe creditori să recupereze până la 600 de milioane de euro din datoriile transfrontaliere. Regulamentul propus ar permite creditorilor să păstreze activele corespunzătoare sumei de bani datorate într-un cont bancar al datornicilor, în aceleaşi condiţii în toate statele membre.
Bruxelles-ul încearcă astfel să reducă riscul implicat în tranzacţiile transfrontaliere, stimulând încrederea întreprinderilor şi consumatorilor şi facilitând vânzările şi achiziţiile în cadrul pieţei unice europene.
Această măsură va ajuta în mod special întreprinderile mici şi mijlocii, care reprezintă 99% din întreprinderile din UE.
Aproape un milion dintre acestea au probleme cu datoriile transfrontaliere. Procedurile pentru recuperarea datoriilor din jurisdicţia altei ţări sunt complexe, înmulţind costurile întreprinderilor care doresc să facă tranzacţii dincolo de frontierele interne ale Uniunii.
Această nouă procedură va împiedica datornicul să îşi înstrăineze sau să îşi împartă bunurile în timpul în care un creditor încearcă să obţină şi să aplice o hotărâre cu privire la datorie. De asemenea, va reprezenta un imbold pentru a rezolva disputele în mod amiabil, în afara instanţelor.