Noi proteste în România. SNST (Sindicatul Național Sport şi Tineret) au declanșat un protest pe perioadă nedeterminată. Sindicaliștii solicită Guvernului majorarea salariilor.
SNST a declanșat un protest pe perioadă nedeterminată
Sindicaliștii din Sport și Tineret au început, joi, proteste pe o perioadă nedeterminată, cerând Guvernului o majorare de 25% a salariilor. Este vorba despre SNST (Sindicatul Național Sport şi Tineret), salariaţii unităţilor subordonate Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Sunt și cluburi sportive, Direcţii judeţene pentru Sport şi Tineret, Case de Cultură ale Studenţilor şi Complexuri Sportive Naţionale,
Salariul mediu lunar al lucrătorilor din domeniul Sportului și Tineretului este puțin peste 3.000 de lei, conform informațiilor furnizate de SNST. Potrivit unui comunicat emis de sindicat, se menționează că angajații nu primesc compensații pentru munca suplimentară prestată. Și nici pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă și duminică. Desi activează în mod obișnuit în weekend-uri, nu beneficiază de remunerație suplimentară sau de timp liber corespunzător din cauza deficitului de personal.
“Nu ne este plătită munca suplimentară, nici munca din zilele de sâmbătă şi duminică! Deşi muncim de regulă în weekend-uri, nu suntem plătiţi şi nu ni se acordă timp liber corespunzător din cauza lipsei de personal”, se arată într-un comunicat.
Sindicaliștii anunță ieșirea în stradă
Prin protestele pe care le organizează, SNST își propune să aducă în atenția guvernanților situația salariilor extrem de reduse. Ei spun că remunerații sunt în discrepanță majoră față de cele ale altor colegi din familia ocupațională Administrație.
Sindicaliștii au anunțat că sunt nevoiți să solicite în stradă respectarea principiilor Legii salarizării. Aici, incluzând egalitatea, nediscriminarea și respectarea muncii lor. Ei au subliniat că aceste principii sunt profund încălcate de discrepanțele salariale semnificative. Ei spun că acestea depășesc 2.000 lei în unele cazuri. Sindicaliștii au comparat veniturile lor cu cele ale angajaților care ocupă funcții similare în alte instituții de același rang. Sindicaliștii au considerat inadmisibilă perpetuarea acestei situații și au solicitat drepturile lor. Au menționat că vor continua protestele la nivel local, în unitățile lor și la Prefecturi, iar apoi vor merge la București, în fața ministerelor și a Guvernului. Ei au afirmat că sunt hotărâți să meargă până la capăt și să oprească activitatea, dacă este necesar.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret – SNST, reprezintă salariaţii din cadrul:
- Direcţiilor Judeţene pentru Sport şi Tineret
- Cluburilor Sportive Municipale
- Caselor de Cultură ale Studenţilor
- Complexul Cultural – Sportiv Studenţesc Tei
- Complexurile Sportive Naţionale
- Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor
- Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport – INCS
- Federaţii Sportive Naţionale
- Ministerul Familiei Tineretului şi Egalităţii de Şanse – MFTES
- Agenţia Naţională pentru Sport – ANS.