De la Londra la Sydney, mii de oameni au sfidat pandemia sâmbătă pentru a pune capăt rasismului şi brutalităţii poliţiei, o revoltă mondială fără precedent, declanşată de moartea afro-americanului George Floyd în timpul arestării sale în Statele Unite, relatează AFP.
Australia a fost prima sâmbătă care a deschis balul indignării mondiale. Mii de oameni au manifestat în toată ţara, fluturând bannere pe care scria „Nu pot respira”, referire la cuvintele lui George Floyd, al cărui gât a fost obstrucţionat aproape nouă minute de genunchiul ofiţerului de poliţie care-l aresta pentru o infracţiune minoră.
Pentru organizatorii australieni, care au rămas insensibili la apelul guvernului de a rămâne acasă din cauza crizei de sănătate, cazul lui Floyd are multe ecouri în ţara lor. Aceştia au explicat că au dorit să denunţe şi rata foarte mare de închisoare în rândul aborigenilor, precum şi decesele – peste 400 în ultimii treizeci de ani – ale membrilor acestei comunităţi în timp ce erau reţinuţi de poliţie.
La Londra, ignorând instrucţiunile oficiale de distanţare pentru a combate răspândirea noului coronavirus, dar cu feţele acoperite cu o mască de protecţie în cazul unora, sute de manifestanţi s-au adunat în faţa Parlamentului, ţinând pancarte cu sloganul „Black Lives Matter”(vieţile negrilor contează).
Această mişcare mondială de protest se adaugă furiei care a cuprins Statele Unite după moartea cvadragenarului George Floyd, asfixiat de un poliţist alb la sfârşitul lunii mai, în Minneapolis. Această dramă a reînviat aspiraţiile de schimbare după ce a scos la iveală rănile rasismului.
„Regatul Unit nu este nevinovat”, au denunţat la Londra manifestanţii, bătând la tobe. La fel ca în capitala britanică, numeroşi britanici au ieşit în stradă în Manchester (nord-vest), de asemenea pentru a aminti că a fi negru nu este o crimă şi pentru „a pune capăt rasismului”, o altă „pandemie”.
Inspirat de evenimentul tragic, celebrul artist de stradă Banksy a dezvăluit o nouă lucrare pe Instagram, unde se vede o lumânare arzând alături de o fotografie a unei persoane de culoare care dă foc drapelului american. „Oamenii de culoare sunt abandonaţi de sistem. Sistemul alb „, a deplâns el.
Mii de manifestanţi s-au adunat în piaţa centrală Alexanderplatz din Berlin pentru a protesta împotriva rasismului şi
violenţei poliţiei, alte adunări fiind planificate în 25 de oraşe germane. Poliţia din Berlin le-a cerut pe Twitter protestatarilor să nu mai vină în piaţă, declarând-o „plină” la 45 de minute după ce demonstraţia anti-rasism trebuia să înceapă, scrie dpa.
În Hamburg, manifestaţiile au devenit violente, iar poliţia a transmis pe Twitter că atacurile asupra poliţiştilor sunt inacceptabile. Forţele de ordine au folosit spray paralizant împotriva protestatarilor şi erau pregătite să desfăşoare tunuri de apă.
Jucătorii de la Bayern Munchen, campioana Germaniei, şi-au arătat solidaritatea făcând încălzirea sâmbătă cu un tricou marcat „Cartonaş roşu împotriva rasismului – BlackLiveMatters”, înaintea meciului din Bundesliga împotriva Leverkusen.
În Liege, în estul Belgiei, 700 de persoane au sfidat interdicţia şi au participat la un marş împotriva rasismului, potrivit poliţiei.
La Paris, două manifestaţii planificate sâmbătă împotriva violenţei poliţiei, pentru „amplificarea mişcării internaţionale de solidaritate împotriva impunităţii forţelor de ordine”, au fost interzise din cauza crizei de sănătate. Câteva sute de oameni s-au adunat totuşi la începutul după-amiezii în apropiere de ambasada americană.
În Tunis, aproximativ 200 de persoane au cerut „dreptate” şi să poată „respira” în faţa rasismului, care „sufocă”. „Acest flagel există şi în Tunisia”, a declarat un oficial al asociaţiei tunisiene pentru sprijinul minorităţilor, în timp ce migranţi din Africa sub-sahariană afirmă adesea că sunt victime ale agresiunii verbale şi fizice din ţară.
Statele Unite sunt epicentrul furiei, alimentat de noi exemple de brutalitate a poliţiei. Mitinguri masive sunt aşteptate sâmbătă, zi în care va avea loc şi o nouă ceremonie în memoria lui George Floyd, organizată de data aceasta în oraşul său natal, Raeford, din Carolina de Nord.
La Washington, manifestanţii au început să se adune pentru a noua zi de proteste împotriva brutalităţii poliţiei şi este de aşteptat să fie cea mai mare acţiune de protest de până acum. Demonstranţii se strâng în faţa emblematicului Memorial Lincoln, unde Martin Luther King Jr a condus un celebru miting pentru drepturile civile în 1963, dar multiple evenimente sunt planificate în diferite locuri.
Capitala a devenit punctul central al manifestaţiilor din Statele Unite, în parte pentru că furia este îndreptată către preşedintele Donald Trump, care a avut o abordare dură faţă de proteste, folosind forţele federale pentru a dispersa demonstranţii, în marea lor majoritate paşnici, care se aflau în faţa Casei Albe luni. În timp ce preşedintele a vorbit despre nevoia de egalitate, el a păstrat distanţa faţă de mişcarea de protest în creştere din ţară şi a părut tot mai mult în dezacord cu cererile de schimbare sistemică. Trump a decis să petreacă weekendul la Casa Albă, în spatele unor baricade extinse. Forţele de securitate au închis parcul în faţa clădirii, care este în mod normal deschis pentru traficul pietonal.
Duminică sunt aşteptate alte proteste anti-rasism, în special la Londra şi Madrid, conform Agerpres.