Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a găzduit astăzi Seminarul de afaceri România – Qingdao, la care a participat o importantă delegaţie economică din Qingdao, provincia Shandong, China şi din România. Obiectivul principal al seminarului este acela de a facilita dialogul între companiile româneşti, interesate să îşi extindă aria de activitate, şi mediul de afaceri din provincia Shandong.
"În discuţiile bilaterale pe care le-am avut, am punctat avantajele geostrategice reciproce, sarcina mea fiind, bineînţeles, aceea de a promova România cu toate avantajele ei. Am subliniat faptul că orice marfă ar veni din Extremul Orient către Europa trebuie, într-un fel sau altul, să treacă canalul Suez şi avem avantajul că distanţa dintre Portul Constanţa şi canalul Suez este de 3 zile şi jumătate”, spune Mihai Daraban, preşedintele CCIR. El a evidenţiat importanţa Coridorului European nr. 7 (Dunăre – Marea Neagră), prin care se pot atinge acele ţări din Europa fără ieşire la mare, şi, nu în ultimul rând, a subliniat că în Portul Constanţa pot intra navele cu cel mai mare tonaj acceptat de autorităţile turceşti, pentru a tranzita Bosforul.
„Exporturile produselor din carne, lactate şi ouă către China au crescut cu 95% şi s-au înmulţit firmele chineze care vin în România să facă documentare, în ceea ce priveşte investiţiile în sectoare precum: piese auto, confecţii şi textile, prezentând o perspectivă foarte bună de dezvoltare”, explică Xu Feihong ES Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România.
În acelaşi timp, Wang Luming, secretarul general al Comitetului CPC Qingdao susţine că România are cel mai bun port din Peninsula Balcanică, supranumit Perla Mării Negre, iar Portul Qingdao este supranumit Perla Mării Calde din China. "Tot Qingdao ocupă locul 2, după Shanghai, în ceea ce priveşte volumul mărfurilor tranzitate pentru export-import. În 2015, portul a manipulat 485 tone de încărcătură (cargo) şi 17.43 milioane containere standard, clasându-se pe locul 7 în lume, ca mărime. Portul Qingdao a stabilit relaţii comerciale cu peste 700 de porturi, în mai mult de 180 de ţări si regiuni”, punctează el.
Delegaţia chineză a inclus o importantă componentă economică, formată din 18 companii reprezentative în domenii precum: IT şi comunicaţii, finanţe/bănci, agricultură si distribuţie, construcţii, intermedieri financiare şi asigurări, produse electrocasnice, băuturi carbogazoase, băuturi alcoolice, investiţii, imobiliare, logistică, produse agricole, textile, bumbac, transporturi maritime, servicii portuare, electronică, transport feroviar, echipamente de tranzit feroviar.