Călătoria cu avionul ar putea deveni mai plăcută pentru pasageri. Comisia Europeană are de gând să aplice un standard în ceea ce privește greutatea bagajelor pentru ca oamenii să nu mai plătească în plus.
Schimbări la călătoria cu avionul
Comisia Europeană a anunțat planuri ambițioase pentru a pune capăt confuziilor privind bagajele de mână. Conform noilor propuneri, pasagerii nu vor mai fi supuși costurilor suplimentare pentru bagajele de mână sau de cală, iar dimensiunile acestora vor fi standardizate în întreaga Uniune Europeană.
Printre problemele semnalate de Comisia Europeană se numără politici incoerente privind bagajele de mână, care au creat confuzie în rândul pasagerilor, și publicitatea neclară, care a dus la taxe ascunse pentru bagaje atunci când aceștia își cumpără bilete.
În 2014, Curtea Europeană de Justiție a decis că bagajele de mână conform cerințelor „rezonabile” de mărime și greutate ar trebui să fie incluse în prețul biletului. Această decizie nu a fost pusă în aplicare.
Se dorește protejarea drepturilor pasagerilor
Adina Vălean, comisar european pe Transporturi, a declarat că se solicită industriei să ajungă la un acord privind standardele mai simple și clare, astfel încât pasagerii să fie informați despre ce să se aștepte atunci când achiziționează un bilet.
Adina Vălean a spus „Cerem industriei să cadă de acord asupra unor standarde mai simple, clare, astfel încât pasagerii să știe la ce să se aștepte atunci când achiziționează un bilet”.
Comisia Europeană dorește să ofere autorităților naționale posibilitatea de a monitoriza și interveni pentru a proteja drepturile pasagerilor. În situații de criză, CE ar putea solicita companiilor aeriene să acționeze.
Un alt aspect important al propunerii vizează clarificarea responsabilității pentru despăgubiri în cazul anulării biletelor, astfel încât pasagerii să știe exact cine este responsabil:
- compania aeriană
- agenția de la care au achiziționat biletul
Comisia Europeană intenționează, de asemenea, să sprijine pasagerii în cunoașterea mai bună a drepturilor lor, în special atunci când:
- călătoresc cu diverse mijloace de transport
- au rezervat prin intermediari
Aceste măsuri vizează o îmbunătățire semnificativă a experienței de călătorie și a transparenței în industria aviatică în cadrul Uniunii Europene.
Fără taxa alocării locurilor în avion
În urmă cu o lună, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la călătoriile aeriene. În rezoluție era trecută și eliminarea taxei alocării locurilor în avion.
Potrivit eurodeputaților, noua legislație europeană ar trebui să se ocupe și de alte taxe ascunse impuse de companiile aeriene. Aici intră cele referitoare la alocarea locurilor.