Britanicii care nu vor respecta măsurile de autoizolare în cazul contaminării cu noul coronavirus vor fi pedepsiţi cu o amendă de până la 10.000 de lire sterline (11.000 de euro), a anunţat sâmbătă guvernul în cursul unei prezentări a noilor reguli vizând reducerea numărului de cazuri pozitive. Premierul Boris Johnson, care a declarat în această săptămână că Regatul Unit se confruntă cu al doilea val de COVID-19, a prezentat noile măsuri de restricţie aplicate locuitorilor din regiunile din nordul, nord-vestul şi centrul Angliei, cele mai afectate.

Anunțul autorităților

Printre aceste măsuri, guvernul britanic introduce obligaţia legală de autoizolare, cu începere de la 28 septembrie, pentru persoanele testate pozitiv sau cărora National Health Service (NHS) le cere acest lucru, scrie Agerpres.

„Cel mai bun mod de a combate coronavirusul este ca fiecare să respecte regulile şi ca persoanele riscând să transmită boala să se autoizoleze”, a declarat prim-ministrul într-un comunicat.

„Nimeni nu trebuie să subestimeze importanţa acestor măsuri, aceste noi reguli înseamnă că aveţi obligaţia legală să le aplicaţi, imediat ce sunteţi contaminaţi sau dacă NHS vă cere acest lucru”, a adăugat el.

Regatul Unit le cere persoanelor testate pozitiv să se izoleze 10 zile, iar oricine trăieşte cu o persoană testată pozitiv sau prezentând simptomele trebuie să stea în carantină 14 zile. În cazul nerespectării regulilor, amenzile vor merge de la 1.000 de lire (1.090 de euro) la 10.000 de lire în cazul încălcării repetate.

Pentru a stimula respectarea acestor reguli, persoanele cu venituri limitate vor putea primi un ajutor forfetar de 500 de lire (545 euro) dacă nu au posibilitatea să lucreze de acasă în timpul carantinei lor. Regatul Unit este cea mai lovită ţară europeană de pandemia în curs, cu aproape 42.000 de decese înregistrate şi face faţă unei creşteri rapide a numărului de noi cazuri de la sfârşitul vacanţei.

„Vedem o revenire în Franţa, în Spania, în întreaga Europă. Este absolut inevitabil, mă tem, să vedem acest lucru şi ţara noastră”, a insistat Boris Johnson.

Dacă noi restricţii au fost introduse în această săptămână, premierul britanic şi-a exprimat reticenţa să impună o nouă izolare totală a ţării, în timp ce mai mulţi deputaţi conservatori se arată critici faţă de măsurile deja luate. Sâmbătă, mai mulţi manifestanţi anti-vaccin şi anti-izolare au înfruntat poliţia în Trafalgar Square, în centrul Londrei. Ulterior, 32 de persoane au fost reţinute, mai scrie AFP.