Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei și va fi dezbătut în ședința Consiliului General al Capitalei în data de 24 octombrie.

Modificarea proiectului privind vinieta ce va fi introdusă în București de la începutul anului 2020 este dorită de către primarul general, Gabriela Firea. În noua formă, toate mașinile sub Euro 5 vor plăti taxă iar tariful cel mai mare îl vor plăti șoferii care au mașini non Euro, taxa pentru aceste mașini fiind de 1.900 de lei pe an. De asemenea, taxa cea mai mică o vor plăti proprietarii de mașini cu normă de poluare Euro 4, respectiv 500 de lei pe an iar maşinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, urmau să nu mai aibă acces în centrul Capitalei fără plata acestei taxe, acest lucru urmând acum să fie extins pentru tot orașul.

În referatul de aprobare, se face trimitere la Planul Integrat de Calitate a Aerului, care are ca obiectiv reducerea poluării pentru încadrarea în valorile limită admise conform cerințelor UE.

„Cercul vinietei C este limitat prin Planul de Calitate a aerului începând din PiaţaVictoriei – Iancu de Hunedoara – şos. Ştefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti şi P-ţa Victoriei, inclusiv limitele acestuia. În acest interval, zilnic în intervalul 7 – 22, de luni până vineri, va fi interzis accesul fără achiziţionarea acestei viniete de către cei care au intenţia să tranziteze oraşul şi nu sunt înmatriculaţi în Bucureşti, cât şi de cei care sunt în Municipiul Bucureşti şi Ifov”, au anunțat reprezentanții Direcţiei Transporturi din cadrul PMB.

Restricţiile din proiect nu vor fi aplicate în zilele de weekend şi în zilele de sărbătoare legală, dar nici noaptea, între orele 22.00 şi 7 dimineaţa, acest lucru fiind menționat și în proiectul supus ședinței din 24 octombrie.