Pierzi instant permisul de conducere. Se va da ordin UE, lege și în România: „Nu se discută”

permis de conducere permis auto

SURSA FOTO: scoalarutiera.ro

Vor apărea reguli noi pentru obţinerea permisului auto la nivelul Uniunii Europene. Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, aflată acum pe final de mandat, vine cu detalii despre schimbările legislative preconizate.

Permis auto în Uniunea Europeană. Se schimbă regulile pentru obținerea sa

Permis auto în UE. În viitorul apropiat, un tânăr de 17 ani ar putea conduce un TIR, iar unul de 19 ani, un autocar. Asta cu anumite condiții. Directiva care stabilește reguli noi pentru obținerea permisului auto, dar și pentru feul în care vom circula pe șosele, va fi aplicată pe tot teritoriul UE în următorii ani.

Aceasta introduce o perioadă de probă de cel puțin doi ani de la luarea examenului și va exista o regulă de toleranță zero pentru șofatul în stare de ebrietate. Despre toate acestea a vorbit Adina Vălean, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.

Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a făcut recent o propunere la nivel european care, după cum speră ea, va aduce beneficii și României. Propunerea se axează pe implementarea unor noi reguli referitoare la acordarea permiselor de conducere, pregătirea și formarea conducătorilor auto.

Vălean a explicat că, în prezent, tinerii conducători auto constituie aproximativ 8% din totalul acestora, dar sunt implicați într-un procent semnificativ de accidente fatale – două din cinci accidente fatale sunt produse de tineri, fie că se află la volanul unei motociclete sau al unui automobil.

„Acum am propus la nivel european și eu sper că urmează, odată cu implementarea, să beneficieze și România de noi reguli privind acordarea permiselor de conducere, a pregătirii și a formării conducătorului auto.

De exemplu, tinerii conducători auto, sunt 8% să zic, dar la accidente cu fatalități, două din cinci sunt produse de tineri, fie că e motocicletă sau auto.

Și atunci sigur că trebuie să țintești acest grup de vârstă. Să-l țintești, pe de o parte, în sensul în care să-l inviți să se pregătească mai bine, îi lăsăm să conducă și să spunem, mai devreme, dar însoțiți”, a explicat Adina Vălean.

Adina Vălean / SURSA FOTO: Inquam Photos, Sabin Cîrstoveanu

Permisul poate fi retras rapid, în caz de incidente

Permis auto în UE. Din această cauză, a subliniat necesitatea concentrării asupra acestui grup de vârstă, atât prin promovarea unei pregătiri mai adecvate, cât și prin aplicarea unor măsuri stricte. Una dintre aceste măsuri include instituirea unei perioade de probă de doi ani pentru tinerii șoferi, în care toleranța față de consumul de alcool este zero.

Astfel, în cazul în care, în această perioadă de probă, tinerii șoferi sunt implicați într-un incident, permisul lor va fi retras fără a fi luată în considerare nicio discuție sau justificare.

„Am pus obligația 2 ani de probă și zero toleranță la alcool. Adică, dacă în 2 ani de probă, după ce s-a luat permisul, există vreun incident, atunci l-ai pierdut. Adică nu se discută”, a explicat Adina Vălean.

Comisarul european a accentuat că alcoolul rămâne cea mai mare problemă în accidentele fatale, urmată de viteză. Problema consumului de droguri, pe de altă parte, este mai dificil de cuantificat. Vălean a explicat că, în procesul de elaborare a legislației, nu a fost posibilă înăsprirea pedepselor pentru consumul de droguri din cauza dificultății de testare exactă a acestuia.

Totuși, ea a remarcat că problemele legate de consumul de droguri și alcool sunt adesea interconectate și că, în general, abordarea uneia dintre aceste probleme implică și tratarea celeilalte. Astfel, dacă se iau măsuri pentru combaterea consumului de alcool, este de asemenea necesar să se abordeze și problema consumului de droguri, având în vedere că acestea sunt adesea asociate și contribuie împreună la riscul de accidente.